Psalmii 86

Psalmul 86

O rugăciune a lui David

1Doamne, pleacă-Ţi urechea şi răspunde-mi,
    căci sunt sărman şi lipsit.
2Păzeşte-mi sufletul, căci sunt credincios,
    mântuieşte-l pe robul Tău, căci Tu eşti Dumnezeul meu;
        eu mă încred în Tine!
3Stăpâne, ai milă de mine,
    căci Te chem toată ziua!
4Adu bucurie robului Tău,
    căci la Tine, Stăpâne,
        îmi ridic sufletul.
5Fiindcă Tu, Stăpâne, eşti bun şi iertător,
    bogat în îndurare faţă de toţi cei ce Te cheamă.
6Doamne, auzi-mi rugăciunea,
    ascultă glasul cererii mele!
7Te chem în ziua necazului meu,
    căci Tu îmi răspunzi.

8Stăpâne, nu este nimeni ca Tine între zei!
    Nimic nu se aseamănă cu lucrările Tale!
9Toate neamurile, pe care Tu le-ai făcut,
    vor veni să se închine înaintea Ta, Stăpâne,
        şi să-Ţi proslăvească Numele.
10Tu eşti mare, eşti înfăptuitor de minuni;
    numai Tu eşti Dumnezeu!

11Doamne, învaţă-mă calea Ta,
    şi voi umbla în adevărul Tău!
Dă-mi o inimă neîmpărţită
    pentru a mă teme de Numele Tău!
12Te laud, Stăpâne, Dumnezeul meu, din toată inima mea,
    proslăvesc Numele Tău pe vecie,
13căci mare este îndurarea Ta faţă de mine;
    Tu mi-ai scăpat sufletul din adânca Locuinţă a Morţilor.

14Dumnezeule, nişte îngâmfaţi se ridică împotriva mea
    şi o ceată de asupritori caută să mă omoare,
        oameni care nu ţin seama de Tine.
15Tu însă, Stăpâne, eşti un Dumnezeu milostiv şi îndurător,
    încet la mânie, plin de îndurare şi credincioşie!
16Întoarce-Te spre mine şi ai milă de mine!
    Dă tăria Ta robului Tău
        şi mântuieşte-l pe fiul slujitoarei Tale[a]!
17Înfăptuieşte un semn care să arate bunătatea Ta faţă de mine,
    ca astfel duşmanii mei să vadă şi să fie făcuţi de ruşine
        pentru că Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat.

Footnotes

  1. Psalmii 86:16 Sau: pe credinciosul Tău fiu.