Psalmul 104
1Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare!
Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!
2Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape;
din nori Îţi faci car,
şi umbli pe aripile vântului.
4Din vânturi Tu Îţi faci îngeri
şi din flăcări de foc – slujitori.
5Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină.
Apele stăteau pe munţi,
7dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.
8S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi,
în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.
9Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.
10El face să ţâşnească izvoarele în văi
şi ele curg printre munţi.
11Toate fiarele câmpului se adapă din ele
şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.
12Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului
care-şi fac auzit glasul din frunziş.
13Din odăile de sus, El udă munţii;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14El face să crească iarbă pentru vite
şi verdeţuri pe care omul să le cultive.
El face astfel să răsară hrană din pământ:
15vinul care înveseleşte inima omului,
uleiul care dă strălucire feţei
şi hrana care întăreşte inima omului.
16Copacii Domnului sunt bine udaţi,
cedrii Libanului pe care El i-a sădit.
17În ei îşi fac cuibul păsările;
barza îşi are casa în pini.
18Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă[a].
19El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele ştie când să apună.[b]
20Tu aduci întunericul şi se face noapte;
atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.
21Puii de leu rag de foame,
cerându-şi hrana de la Dumnezeu.
22Când răsare soarele, se adună
şi se culcă în cotloanele lor.
23Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui, până seara.
24Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
Toate le-ai făcut cu înţelepciune;
pământul este plin de creaturile Tale.
25Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este!
În ea mişună vieţuitoare fără număr,
vieţuitoare mici şi mari.
26Corăbiile o străbat,
în ea se joacă leviatanul[c], pe care l-ai făcut Tu.
27Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28Tu le-o dai, ele o primesc;
Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
29Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
le iei suflarea, ele mor
şi se întorc în ţărână;
30Îţi trimiţi Duhul[d], ele sunt plăsmuite,
înnoind astfel faţa pământului.
31Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic!
Domnul să se bucure de lucrările Sale,
32El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură,
iar când atinge munţii, aceştia fumegă.
33Voi cânta Domnului toată viaţa mea,
voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
34Fie plăcută Domnului cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35Să piară păcătoşii de pe pământ
şi cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul!