Psalmul 142
Un maschil[a] al lui David, compus pe vremea când se ascundea în peşteră. O rugăciune.
1Cu glasul meu eu strig către Domnul,
cu glasul meu eu caut îndurare la Domnul.
2Îmi vărs plângerea înaintea Lui,
îmi povestesc necazul înaintea Lui.
3Când duhul îmi este mâhnit,
Tu-mi cunoşti cărarea.
Pe calea pe care merg,
ei mi-au ascuns curse.
4Priveşte la dreapta mea şi ia aminte;
nimeni nu mă mai cunoaşte!
Am rămas fără adăpost;
nimănui nu-i pasă de viaţa mea!
5Te chem, Doamne,
zicând: „Tu eşti adăpostul meu,
moştenirea mea pe pământul celor vii!“
6Ascultă-mi strigătul,
căci sunt foarte nenorocit!
Izbăveşte-mă de prigonitorii mei,
căci sunt mai tari decât mine!
7Scoate-mă din temniţă,
ca să laud Numele Tău!
Cei drepţi se vor aduna împrejurul meu
când îmi vei face bine.