Psalmii 10

¹De ce stai departe, Doamne,
    şi Te ascunzi în vreme de necaz?

²Cel rău îl urmăreşte cu îngâmfare pe sărman,
    prinzându-l în planurile pe care le-a urzit.
³Căci cel rău se laudă cu dorinţele sufletului său,
    binecuvântându-l pe cel lacom şi dispreţuindu-L pe Domnul.
⁴În aroganţa lui, cel rău gândeşte tot timpul:
    „Dumnezeu nu pedepseşte! Nu este Dumnezeu!“.^[a]
5Căile lui sunt prospere în orice vreme;
    judecăţile Tale sunt departe de el;
        el suflă cu dispreţ împotriva tuturor duşmanilor săi.
⁶El zice în inima lui: „Nu mă voi clătina!
    Nu voi suferi niciodată!“
⁷Gura îi este plină de blestem, înşelătorii şi ameninţări;
    sub limba lui este numai necaz şi nelegiuire.
⁸El locuieşte în ascunzişurile din preajma aşezărilor;
    îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat;
        îşi urmăreşte victimele.
⁹Pândeşte din cotlon ca leul din desiş,
    pândeşte să-l prindă pe sărman,
        să-l prindă pe sărman şi să-l atragă în laţul lui.
¹⁰Victimele lui sunt zdrobite şi se prăbuşesc;
    cad sub puterea lui.
¹¹El îşi zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat!
    Pe veci Şi-a ascuns faţa, ca să nu mai vadă!“

¹²Ridică-Te, Doamne Dumnezeule! Ridică-Ţi mâna!
    Nu-i uita pe cei sărmani!
¹³De ce-L dispreţuieşte cel rău pe Dumnezeu?
    De ce zice în inima lui: „Tu nu pedepseşti!“?
¹⁴Tu însă vezi necazul şi mâhnirea;
    te uiţi, ca să le iei în mâna Ta!
Ţie Îţi este încredinţat cel fără ajutor;
    Tu eşti ajutorul orfanului.
¹⁵Fărâmă deci braţul celui rău şi al celui nelegiuit;
    cere-le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit!

¹⁶Domnul este Împărat în veci de veci!
    Neamurile vor pieri din ţara Lui!
¹⁷Tu, Doamne, asculţi dorinţa celor sărmani;
    Tu le întăreşti inima, plecându-Ţi urechea la cererea lor,
¹⁸ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit,
    pentru ca omul, care este din ţărână, să nu mai insufle groaza.