Psalmul 36
Pentru dirijor. Al lui David, robul Domnului.
1O rostire cu privire la nelegiuirea celui rău
se află înăuntrul inimii mele:
Nu este frică de Dumnezeu
înaintea ochilor lui.[a]
2Căci se măguleşte prea mult în ochii săi
ca să-şi mai găsească păcatul şi să-l urască.
3Cuvintele gurii lui sunt rele şi înşelătoare;
a încetat să mai fie înţelept şi să facă binele.
4Plănuieşte răul chiar şi în aşternutul său,
stă pe o cale care nu este bună
şi nu respinge răul.
5Doamne, îndurarea Ta ajunge până la ceruri
şi credincioşia Ta – până la nori!
6Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu
şi judecata Ta – ca adâncul cel mare!
Doamne, Tu dai izbăvire atât oamenilor, cât şi animalelor!
7 Cât de scumpă este îndurarea Ta, Dumnezeule!
La umbra aripilor Tale îşi caută adăpost
fiii oamenilor.[b]
8Ei se satură de belşugul casei Tale
şi Tu le dai să bea din râul desfătărilor Tale.
9Căci la Tine este izvorul vieţii
şi prin lumina Ta vedem lumina.