Psalmii 38

Psalmul 38

Un psalm al lui David spre aducere-aminte

1Doamne, nu mă mai mustra în mânia Ta
    şi nu mă mai disciplina în furia Ta!
2Căci săgeţile Tale m-au străpuns,
    mâna Ta s-a abătut asupra mea.
3Din pricina mâniei Tale, nu mai este nimic sănătos în trupul meu,
    nici un os nu mai este întreg din pricina păcatului meu.
4Căci fărădelegile mele mă copleşesc, ca o povară grea;
    sunt prea grele pentru mine.

5Rănile mele duhnesc, putrezesc,
    şi aceasta numai din pricina nebuniei mele.
6Sunt încovoiat, peste măsură de gârbovit.
    Toată ziua umblu bocind.
7Coapsele-mi sunt pline de arsuri,
    nu mai este nimic sănătos în trupul meu!
8Sunt atât de slăbit şi de zdrobit!
    Mă tânguiesc din pricina suspinelor inimii mele.

9Stăpâne, ştii toate dorinţele mele,
    iar suspinele mele nu-ţi sunt ascunse!
10Mi se zbate inima, puterile mă părăsesc,
    nici chiar lumina ochilor mei nu o mai am!
11Cei care mă iubesc, prietenii mei, nu stau aproape de rana mea,
    cei apropiaţi mie stau deoparte.
12Cei ce caută să-mi ia viaţa îşi întind cursele;
    cei ce-mi doresc răul pun la cale sfârşitul meu
        şi în fiecare zi urzesc numai înşelătorii.

13Eu însă nu aud, întocmai ca un surd;
    ca un mut, nu-mi deschid gura!
14Am ajuns ca omul care nu aude
    şi a cărui gură nu mai are răspuns.
15Totuşi nădăjduiesc în Tine, Doamne!
    Tu vei răspunde, Stăpâne, Dumnezeul meu!
16Căci am zis: „Să nu se bucure din pricina mea,
    atunci când îmi alunecă piciorul, să nu se laude pe seama mea!“

17Chiar acum sunt gata să mă împiedic,
    iar durerea mă însoţeşte mereu.
18Îmi mărturisesc vina;
    păcatul meu mă frământă.
19Duşmanii mei sunt mulţi şi plini de viaţă[a]
    şi cei ce mă urăsc fără motiv sunt fără număr.
20Cei ce răsplătesc cu rău pentru bine
    mi se opun, când eu urmăresc binele.

21Nu mă părăsi, Doamne!
    Dumnezeul meu, nu Te îndepărta de mine!
22Vino degrabă în ajutorul meu,
    Stăpâne, Mântuirea mea!

Footnotes

  1. Psalmii 38:19 Sau: şi fără motiv