Psalmul 143
Un psalm al lui David
1Doamne, ascultă-mi rugăciunea!
Pleacă-Ţi urechea la ruga mea!
În credincioşia şi dreptatea Ta,
răspunde-mi!
2Nu intra la judecată cu robul Tău,
căci nici un om viu nu-şi poate apăra dreptatea înaintea Ta!
3Duşmanul mă prigoneşte,
mă zdrobeşte de pământ,
mă face să locuiesc în întunecimi
asemenea celor morţi demult.
4Duhul îmi este sleit;
inima îmi este tulburată înăuntrul meu.
5Îmi aduc aminte de zilele de odinioară,
cuget la toate lucrările Tale
şi mă gândesc la ceea ce au făcut mâinile Tale.
6Îmi întind mâinile către Tine;
sufletul meu însetează după Tine ca pământul uscat.Sela
7Doamne, grăbeşte-Te să-mi răspunzi,
căci duhul îmi este istovit!
Nu-Ţi ascunde faţa de mine,
ca să nu ajung asemenea celor ce se coboară în groapă!
8Fă-mă să aud dimineaţa despre îndurarea Ta,
căci în Tine mă încred!
Fă-mi cunoscută calea pe care să merg,
căci la Tine îmi înalţ sufletul!
9Doamne, izbăveşte-mă de duşmanii mei,
căci la Tine caut adăpost!
10Învaţă-mă cum să-Ţi împlinesc voia,
căci Tu eşti Dumnezeul meu!
Fie ca Duhul Tău cel bun
să mă călăuzească prin locuri netede!