Psalmul 39
Pentru dirijor. Pentru Iedutun[a]. Un psalm al lui David.
1Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele
ca să nu păcătuiesc cu limba!
Îmi voi pune frâu gurii,
cât timp se va afla cel rău în prezenţa mea!“
2Am rămas deci mut, în tăcere,
nerostind nici măcar o vorbă bună;
dar durerea mi-a fost răscolită.
3 Îmi ardea inima în piept
şi un foc îmi mistuia şoaptele!
Atunci mi-a venit cuvânt pe limbă:
4„Doamne, descoperă-mi sfârşitul!
Care este măsura zilelor mele?
Fă-mă să ştiu cât sunt de trecător.
5Tu mi-ai dat zile cât un lat de palmă,
iar lungimea vieţii mele este o nimica toată înaintea Ta.
Într-adevăr omul este doar o suflare. “Sela
6Într-adevăr, omul călătoreşte ca umbra[b];
el se agită degeaba,
adunând comori pe care nu ştie cine le va moşteni.
7Şi acum ce mai pot nădăjdui eu, Stăpâne?
Nădejdea mea este în Tine!
8Izbăveşte-mă de toate nelegiuirile mele,
nu mă lăsa de batjocura nebunului!
9Stau totuşi mut şi nu-mi deschid gura,
pentru că Tu ai îngăduit aceasta.
10Abate-Ţi lovitura de la mine,
căci sunt zdrobit de lovitura mâinii Tale!
11Pedepsind păcatul, tu disciplinezi pe fiecare
şi îi prăpădeşti ca molia, ce are mai scump.
Într-adevăr, omul este doar o suflare!Sela
12Doamne, ascultă-mi rugăciunea
şi ia aminte la strigătul meu de ajutor!
Nu rămâne surd la plânsetul meu,
căci, faţă de Tine, sunt doar un pribeag,
un peregrin ca toţi strămoşii mei!
13Abate-Ţi privirea de la mine, ca să mă pot bucura iarăşi,
până nu mă duc şi nu voi mai fi!