Psalmii 75

Psalmul 75

Pentru dirijor. De cântat ca şi „Nu nimici!“ Un psalm al lui Asaf. Un cântec.

1Ţie Îţi aducem mulţumire, Dumnezeule,
    Îţi aducem mulţumire căci Numele Tău este aproape,
        astfel că oamenii mărturisesc minunile Tale!

2„Când voi hotărî că a sosit vremea,
    Eu, zice Domnul, voi judeca cu nepărtinire!
3Când lumea se clatină, cu toţi locuitorii ei,
    Eu sunt Cel Care îi întăresc stâlpii.“Sela
4Le-am spus lăudăroşilor: „Nu vă mai lăudaţi!“,
    iar celor răi: „Nu vă mai făliţi!“[a]
5Nu vă mai semeţiţi privirea[b]
    şi nu mai vorbiţi cu atâta trufie,
6căci nici de la răsărit, nici de la apus
    şi nici din pustie nu vine înălţarea,
7ci Dumnezeu este Cel Ce judecă!
    El smereşte şi tot El înalţă!
8În mâna Domnului se află un potir;
    vinul spumegă în el, complet amestecat[c].
Când El varsă din potir,
    toţi cei răi de pe pământ
        îi beau până şi rămăşiţele.

9Eu însă voi vesti pururi aceste lucruri;
    voi cânta Dumnezeului lui Iacov!
10Voi doborî puterea tuturor celor răi,
    dar puterea celui drept va fi înălţată.[d]

Footnotes

  1. Psalmii 75:4 Lit.: Nu vă mai ridicaţi cornul, cornul simbolizând puterea
  2. Psalmii 75:5 Lit.: Nu vă mai ridicaţi cornul, cornul simbolizând puterea
  3. Psalmii 75:8 Vin amestecat cu mirodenii, rezultând o băutură ameţitoare
  4. Psalmii 75:10 Lit.: Voi tăia coarnele tuturor celor răi, / dar coarnele celui drept vor fi înălţate, cornul fiind în concepţia antică un simbol al puterii sau al unui conducător puternic