Psalmul 2
1De ce se întărâtă[a] neamurile
şi de ce cugetă popoarele lucruri deşarte[b]?
2Regii pământului iau poziţie
şi conducătorii se strâng laolaltă
împotriva Domnului şi împotriva Unsului[c] Său, zicând:
3„Să rupem legăturile Lor
şi să aruncăm funiile Lor de pe noi!“
4Cel Ce tronează în ceruri râde;
Stăpânul îşi bate joc de ei.
5Apoi le vorbeşte în mânia Lui
şi-i îngrozeşte în furia Lui, zicând:
6„Totuşi Eu Însumi L-am înscăunat pe Împăratul[d] Meu peste Sion,
muntele Meu cel sfânt.“
7Voi vesti hotărârea Domnului:
El Mi-a zis: „Tu eşti Fiul[e] Meu!
Astăzi Te-am născut!
8Cere-Mi
şi-Ţi voi da neamurile drept moştenire
şi marginile pământului în stăpânire!
9Tu le vei zdrobi[f] cu un toiag de fier
şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar!“
10De aceea, regilor, purtaţi-vă cu înţelepciune!
Judecători ai pământului, luaţi învăţătură!
11Slujiţi Domnului cu frică
şi bucuraţi-vă tremurând!
12Daţi sărutare Fiului[g],
ca nu cumva să se mânie şi să pieriţi pe cale,
căci mânia Lui este gata să se aprindă!
Ferice de toţi cei ce-şi găsesc refugiul în El!