Psalmii 39

¹ Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele
    ca să nu păcătuiesc cu limba!
Îmi voi pune frâu gurii,
    cât timp se va afla cel rău în prezenţa mea!“
² Am rămas deci mut, în tăcere,
    nerostind nici măcar o vorbă bună;
dar durerea mi-a fost răscolită.
³     Îmi ardea inima în piept
şi un foc îmi mistuia şoaptele!
    Atunci mi-a venit cuvânt pe limbă:

⁴ „Doamne, descoperă-mi sfârşitul!
    Care este măsura zilelor mele?
        Fă-mă să ştiu cât sunt de trecător.
⁵ Tu mi-ai dat zile cât un lat de palmă,
    iar lungimea vieţii mele este o nimica toată înaintea Ta.
        Într-adevăr omul este doar o suflare. “Sela
⁶ Într-adevăr, omul călătoreşte ca umbra^[b];
    el se agită degeaba,
        adunând comori pe care nu ştie cine le va moşteni.

⁷ Şi acum ce mai pot nădăjdui eu, Stăpâne?
    Nădejdea mea este în Tine!
⁸ Izbăveşte-mă de toate nelegiuirile mele,
    nu mă lăsa de batjocura nebunului!
⁹ Stau totuşi mut şi nu-mi deschid gura,
    pentru că Tu ai îngăduit aceasta.
¹⁰ Abate-Ţi lovitura de la mine,
    căci sunt zdrobit de lovitura mâinii Tale!
¹¹ Pedepsind păcatul, tu disciplinezi pe fiecare
    şi îi prăpădeşti ca molia, ce are mai scump.
        Într-adevăr, omul este doar o suflare!Sela
¹² Doamne, ascultă-mi rugăciunea
    şi ia aminte la strigătul meu de ajutor!
        Nu rămâne surd la plânsetul meu,
căci, faţă de Tine, sunt doar un pribeag,
    un peregrin ca toţi strămoşii mei!
¹³ Abate-Ţi privirea de la mine, ca să mă pot bucura iarăşi,
    până nu mă duc şi nu voi mai fi!