Psalmii 2

¹ De ce se întărâtă^[a] neamurile
    şi de ce cugetă popoarele lucruri deşarte^[b]?
² Regii pământului iau poziţie
    şi conducătorii se strâng laolaltă
împotriva Domnului şi împotriva Unsului^[c] Său, zicând:
³ „Să rupem legăturile Lor
    şi să aruncăm funiile Lor de pe noi!“

⁴ Cel Ce tronează în ceruri râde;
    Stăpânul îşi bate joc de ei.
⁵ Apoi le vorbeşte în mânia Lui
    şi-i îngrozeşte în furia Lui, zicând:
⁶ „Totuşi Eu Însumi L-am înscăunat pe Împăratul^[d] Meu peste Sion,
    muntele Meu cel sfânt.“

⁷ Voi vesti hotărârea Domnului:
    El Mi-a zis: „Tu eşti Fiul^[e] Meu!
        Astăzi Te-am născut!
⁸ Cere-Mi
    şi-Ţi voi da neamurile drept moştenire
        şi marginile pământului în stăpânire!
⁹ Tu le vei zdrobi^[f] cu un toiag de fier
    şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar!“

¹⁰ De aceea, regilor, purtaţi-vă cu înţelepciune!
    Judecători ai pământului, luaţi învăţătură!
¹¹ Slujiţi Domnului cu frică
    şi bucuraţi-vă tremurând!
¹² Daţi sărutare Fiului^[g],
ca nu cumva să se mânie şi să pieriţi pe cale,
    căci mânia Lui este gata să se aprindă!

Ferice de toţi cei ce-şi găsesc refugiul în El!