Psalmii 141

¹ Doamne, pe Tine Te chem! Vino degrabă la mine!
    Ascultă glasul meu, când strig după ajutor la Tine!
² Fie rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta,
    iar ridicarea mâinilor mele – ca jertfele de seară.

³ Doamne, pune strajă gurii mele;
    păzeşte uşa buzelor mele!
⁴ Nu-mi lăsa inima să mi se abată spre ce este rău,
    spre faptele rele ale oamenilor care săvârşesc nelegiuirea,
        şi nu mă lăsa să mănânc din delicatesele lor.
⁵ Să mă lovească cel drept^[a] – aceasta este dragoste!
    Să mă mustre el, căci de la un aşa untdelemn nu-mi voi feri capul!
        Dar rugăciunea mea tot împotriva faptelor rele ale celor nelegiuiţi va fi!
⁶ Când judecătorii lor vor fi aruncaţi de pe marginea stâncilor,
    atunci vor da ascultare cuvintelor mele, căci ele sunt plăcute.
⁷ Cum arată pământul arat şi brăzdat,
    aşa sunt şi oasele noastre împrăştiate la intrarea în Locuinţa Morţilor.

⁸ Eu însă către Tine, Stăpâne Doamne, îmi îndrept ochii,
    la Tine caut adăpost: nu-mi părăsi sufletul!
⁹ Păzeşte-mă de cursele pe care mi le-au întins duşmanii
    şi de capcanele celor ce săvârşesc fărădelegea.
¹⁰ Fie ca cei răi să cadă în cursele lor,
    iar eu să scap!