Psalmii 99

Psalmul 99

Domnul împărăţeşte! Să tremure popoarele!
    El tronează deasupra heruvimilor! Să se cutremure pământul!
Domnul este mare în Sion;
    El este înălţat peste popoare.
Lăudaţi Numele Lui cel mare şi înfricoşător:
    El este sfânt!

Împăratul este puternic şi iubeşte dreptatea.[a]
    Tu ai statornicit nepărtinirea;
        Tu ai făcut judecată şi dreptate în Iacov[b].
Înălţaţi-L pe Domnul, Dumnezeul nostru,
    şi închinaţi-vă înaintea aşternutului[c] picioarelor Sale:
        El este sfânt!

Moise şi Aaron erau dintre preoţii Săi,
    iar Samuel – dintre cei ce-I chemau Numele;
ei L-au chemat pe Domnul
    şi El le-a răspuns.
Le-a vorbit din stâlpul de nor,
    iar ei au păzit mărturiile şi poruncile pe care El le-a dat.

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu le-ai răspuns;
    ai fost pentru ei[d] un Dumnezeu Care iartă,
        dar şi Unul Care te-ai răzbunat pe ei din cauza faptelor lor rele.
Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru,
    şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt,
        căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt!

Footnotes

  1. Psalmii 99:4 Sau: Lăudaţi al Său Nume mare şi înfricoşător / – El este sfânt! – / precum şi tăria Împăratului care iubeşte dreptatea!
  2. Psalmii 99:4 Adică în Israel (printre israeliţi, descendenţii lui Iacov)
  3. Psalmii 99:5 Termenul ebraic se referă la scăunaşul pe care un rege îşi odihnea picioarele, atunci când şedea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1).
  4. Psalmii 99:8 Sau: pentru Israel