Psalmii 104

¹ Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!

Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare!
    Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!
² Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta;
    Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
³ şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape;
din nori Îţi faci car,
    şi umbli pe aripile vântului.
⁴ Din vânturi Tu Îţi faci îngeri
    şi din flăcări de foc – slujitori.

⁵ Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
    ca să nu se clatine niciodată.
⁶ Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină.
    Apele stăteau pe munţi,
⁷ dar la mustrarea Ta au fugit,
    la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.
⁸ S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi,
    în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.
⁹ Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
    ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.

¹⁰ El face să ţâşnească izvoarele în văi
    şi ele curg printre munţi.
¹¹ Toate fiarele câmpului se adapă din ele
    şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.
¹² Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului
    care-şi fac auzit glasul din frunziş.

¹³ Din odăile de sus, El udă munţii;
    pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
¹⁴ El face să crească iarbă pentru vite
    şi verdeţuri pe care omul să le cultive.
        El face astfel să răsară hrană din pământ:
¹⁵ vinul care înveseleşte inima omului,
    uleiul care dă strălucire feţei
        şi hrana care întăreşte inima omului.
¹⁶ Copacii Domnului sunt bine udaţi,
    cedrii Libanului pe care El i-a sădit.
¹⁷ În ei îşi fac cuibul păsările;
    barza îşi are casa în pini.
¹⁸ Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice,
    iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă^[a].

¹⁹ El a făcut luna să arate vremurile,
    iar soarele ştie când să apună.^[b]
20 Tu aduci întunericul şi se face noapte;
    atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.
²¹ Puii de leu rag de foame,
    cerându-şi hrana de la Dumnezeu.
²² Când răsare soarele, se adună
    şi se culcă în cotloanele lor.
²³ Atunci iese omul la lucrul lui,
    la munca lui, până seara.

²⁴ Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
    Toate le-ai făcut cu înţelepciune;
        pământul este plin de creaturile Tale.
²⁵ Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este!
    În ea mişună vieţuitoare fără număr,
        vieţuitoare mici şi mari.
²⁶ Corăbiile o străbat,
    în ea se joacă leviatanul^[c], pe care l-ai făcut Tu.

²⁷ Toate nădăjduiesc în Tine
    ca să le dai hrana la vreme.
²⁸ Tu le-o dai, ele o primesc;
    Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
²⁹ Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
    le iei suflarea, ele mor
        şi se întorc în ţărână;
³⁰ Îţi trimiţi Duhul^[d], ele sunt plăsmuite,
    înnoind astfel faţa pământului.

³¹ Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic!
    Domnul să se bucure de lucrările Sale,
³² El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură,
    iar când atinge munţii, aceştia fumegă.

³³ Voi cânta Domnului toată viaţa mea,
    voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
³⁴ Fie plăcută Domnului cugetarea mea!
    Eu mă voi bucura în Domnul.
³⁵ Să piară păcătoşii de pe pământ
    şi cei răi să nu mai fie!

Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!

Lăudaţi-L pe Domnul!