Psalmii 55

Psalmul 55

Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Un maschil[a] al lui David.

Dumnezeule, ia aminte la rugăciunea mea
    şi nu trece cu vederea cererea mea!
Ascultă-mă şi răspunde-mi!
    Îmi arăt neliniştea în plângerea mea
        şi sunt tulburat
din pricina vociferării duşmanului,
    la vederea presiunii impuse de cel rău;
căci ei fac să cadă necazul peste mine
    şi mi se împotrivesc cu furie.

Îmi tremură inima înăuntrul meu,
    spaimele morţii au căzut peste mine.
Frică şi cutremur au venit peste mine,
    m-a acoperit teroarea.
Zic atunci: „Cine-mi va da aripi ca ale porumbelului,
    ca să zbor şi să mă ascund?“
Da, aş fugi departe de tot,
    m-aş refugia în pustie.Sela
M-aş grăbi să-mi găsesc refugiu,
    în faţa vântului năprasnic.

Stăpâne, pune-i în încurcătură, încâlceşte-le limbile,
    căci numai violenţă şi ceartă văd în cetate!
10 Zi şi noapte ei dau târcoale
    zidurilor ei;
răutatea şi abuzurile se află în mijlocul ei.
11     Dezastrul este în mijlocul ei,
iar asuprirea şi înşelăciunea
    nu-i părăsesc străzile.

12 Nu un duşman mă batjocoreşte,
    căci atunci aş îndura!
Nu cel ce mă urăşte se ridică împotriva mea,
    căci m-aş ascunde de el!
13 Ci tu, un om ca şi mine,
    prietenul meu, apropiatul meu,
14 cel cu care am avut părtăşie dulce
    când am mers cu mulţimea la Casa lui Dumnezeu!
15 Moartea să-i ia prin surprindere,
    să se pogoare de vii în Locuinţa Morţilor,
        căci au acceptat răutăţile în mijlocul lor.

16 Eu însă voi striga către Dumnezeu,
    iar Domnul mă va scăpa.
17 Seara, dimineaţa şi la amiază,
    oftez şi gem,
        iar El îmi va auzi glasul.
18 Mă va răscumpăra nevătămat[b]
    din războiul pornit împotriva mea,
        căci mulţi sunt împotriva mea.
19 Dumnezeu, Care tronează în veci,
    va auzi şi-i va smeri!Sela
Sunt nişte oameni care nu se întorc de la căile lor
    şi care nu se tem de Dumnezeu.
20 Prietenul meu îşi întinde mâna împotriva celor ce trăiesc în pace cu el,
    îşi calcă legământul.
21 Gura lui este alunecoasă ca smântâna,
    dar în inima lui poartă războiul.
Cuvintele lui sunt mai alunecoase decât untdelemnul,
    dar în ascuns sunt nişte săbii.

22 Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului,
    şi El îţi va purta de grijă!
        El nu va îngădui ca cel drept să se clatine vreodată.
23 Dar Tu, Dumnezeule, îi vei coborî pe cei răi
    în adâncul gropii;
oamenii însetaţi de sânge şi înşelători
    nu vor trăi nici jumătate din zilele lor!

Eu însă mă voi încrede în Tine!

Footnotes

  1. Psalmii 55:1 Titlu. Vezi Ps. 32
  2. Psalmii 55:18 Lit.: Îmi va răscumpăra viaţa în pace