Psalmii 42

¹ Cum tânjeşte cerbul
    după izvoarele de apă,
aşa tânjeşte sufletul meu
    după Tine, Dumnezeule!
² Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
    după Dumnezeul cel Viu!
Când voi putea veni să mă înfăţişez
    înaintea lui Dumnezeu?
³ Lacrimile-mi sunt hrană
    zi şi noapte,
când mi se spune fără încetare:
    „Unde este Dumnezeul tău?“
⁴ Mi se întristează sufletul
    când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulţime,
    conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie şi de mulţumire
    ale mulţimii aflată în sărbătoare.

⁵ Suflete al meu, de ce te mâhneşti
    şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda
    pe El, Mântuitorul meu ⁶ şi Dumnezeul meu!

Sufletul meu^[c] se mâhneşte înăuntrul meu;
    de aceea îmi amintesc de Tine,
din ţara Iordanului, înălţimile Hermonului,
    din muntele Miţar.
⁷ La vuietul cascadelor Tale,
    un adânc cheamă un alt adânc.
Toate valurile şi talazurile Tale
    au trecut peste mine.

⁸ Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
    iar noaptea am cu mine cântarea Lui
        şi rugăciunea către Dumnezeul vieţii mele.

⁹ Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
    „De ce m-ai uitat?
De ce trebuie să umblu întristat,
    asuprit de duşman?“
¹⁰ Ca zdrobirea oaselor
    este batjocura prigonitorilor mei,
când îmi zic mereu:
    „Unde este Dumnezeul tău?“

¹¹ Suflete al meu, de ce te mâhneşti
    şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
    pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!