Psalmii 27

Psalmul 27

Al lui David

Domnul este lumina şi mântuirea mea;
    de cine să mă tem?
Domnul este refugiul vieţii mele;
    de cine să-mi fie frică?

Când se apropie răufăcătorii de mine
    ca să-mi devoreze carnea,
tocmai ei, asupritorii şi duşmanii mei,
    se poticnesc şi cad.
Chiar dacă ar înainta o oştire împotriva mea,
    inima mea tot nu s-ar teme;
chiar dacă s-ar porni război împotriva mea,
    chiar şi atunci aş fi încrezător.

Un singur lucru cer de la Domnul
    şi-l caut cu stăruinţă:
să locuiesc în Casa Domnului
    în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
    şi să-L caut în Templul Lui,
căci El mă va tăinui în Coliba Sa
    în ziua cea rea,
mă va ascunde în locul tainic al Cortului Său
    şi mă va înălţa pe o stâncă.
Deja mi se înalţă capul
    deasupra duşmanilor care mă împresoară;
de aceea voi aduce la Cortul Lui jertfe în sunet de trâmbiţă,
    voi cânta şi Îl voi lăuda pe Domnul.

Doamne, ascultă-mi glasul când Te chem,
    îndură-te de mine şi răspunde-mi!
Inima îmi spune din partea Ta:
    „Caută faţa Mea!“[a]
Doamne, faţa Ta o caut!
    Nu-Ţi ascunde faţa de mine,
nu îndepărta cu mânie pe robul Tău!
    Tu eşti ajutorul meu!
Nu mă da uitării şi nu mă părăsi,
    Dumnezeul mântuirii mele!
10 Chiar dacă tatăl meu şi mama mea m-ar părăsi,
    Domnul m-ar primi.[b]
11 Doamne, învaţă-mă calea Ta,
    condu-mă pe cărarea cea netedă,
        din pricina duşmanilor mei!
12 Nu-mi da sufletul pe mâna vrăjmaşilor mei,
    căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi
        care suflă numai violenţă.

13 Eu încă mai cred un lucru:
    că voi vedea bunătatea Domnului
        pe pământul celor vii!
14 Nădăjduieşte în Domnul!
    Fii tare şi încurajează-ţi inima!
        Nădăjduieşte în Domnul!

Footnotes

  1. Psalmii 27:8 Sau: Ţie, inima mea, el îţi spune: / „Caută faţa Mea!“
  2. Psalmii 27:10 Sau: deşi tatăl meu şi mama mea m-au abandonat, / Domnul mă primeşte.