Isaia 17

„Priveşte! Damascul nu va mai fi o cetate,
    ci va ajunge doar un morman de ruine.
² Cetăţile Aroerului vor fi abandonate,
    lăsate turmelor
        care se vor culca acolo nestingherite.
³ Efraim va fi lăsat fără fortăreaţă,
    iar Damascul fără suveranitate.
Rămăşiţa lui Aram va fi
    ca gloria israeliţilor“,
        zice Domnul Oştirilor.

⁴ „În ziua aceea, gloria lui Iacov va fi slăbită,
    iar grăsimea trupului său se va topi.
⁵ Va fi ca atunci când secerătorul adună recolta de grâne,
    culegând spicele cu mâna lui –
        ca atunci când cineva strânge spicele în valea Refaim.
⁶ Totuşi câteva spice vor mai rămâne,
    ca la scuturatul măslinului:
două, trei măsline pe cele mai înalte ramuri,
    patru, cinci pe crengile roditoare“,
        zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.

⁷ „În ziua aceea oamenii se vor uita la Creatorul lor
    şi îşi vor îndrepta privirea spre Sfântul lui Israel.
⁸ Nu se vor mai uita la altarele
    făcute de mâinile lor
şi nu vor mai privi la aşerele^[a]
    şi la altarele pentru tămâiere pe care le-au făurit degetele lor.

¹⁰ Şi aceasta pentru că L-ai uitat pe Dumnezeul izbăvirii tale
    şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca locului tău de scăpare.
De aceea, deşi sădeşti plante alese
    şi butuci de viţă străini,
¹¹ deşi în ziua în care îi plantezi,
    îi şi faci să crească^[c],
şi în dimineaţa în care arunci sămânţa,
    o şi faci să înflorească,
totuşi secerişul va fi luat
    într-o zi de boală şi de durere de nevindecat.

¹² Vai, un tumult de popoare multe,
    care urlă ca valurile mării!
Vai, un vuiet de noroade,
    care vuiesc ca nişte ape vijelioase!
¹³ Noroadele vuiesc ca nişte ape vijelioase,
    dar El le ceartă;
ele fug departe,
    duse de vânt ca pleava de pe dealuri
        şi ca iarba dusă de furtună.
¹⁴ Seara, teroare!
    Până dimineaţa ei nu mai sunt.
Aceasta este soarta celor ce ne jupoaie,
    acesta este destinul celor ce ne jefuiesc.