Isaia 62

Sionul primeşte un nume nou

1De dragul Sionului nu voi tăcea,
    de dragul Ierusalimului nu voi rămâne tăcut,
până când dreptatea lui nu va răsări ca zorile
    şi mântuirea lui nu va arde ca o torţă.
Neamurile vor vedea dreptatea ta
    şi toţi împăraţii vor privi slava ta;
ţi se va da un nume nou,
    unul pe care-l va hotărî gura Domnului.
Vei fi o coroană minunată în mâna Domnului
    şi o cunună regală în palma Dumnezeului tău.
Nu te vor mai chema «Cea părăsită»,
    iar ţara ta n-o vor mai numi «Pustie»,
ci te vor chema «Plăcerea Mea este în ea»[a],
    iar ţara ta o vor numi «Măritată»[b],
pentru că Domnul Îşi va găsi plăcerea în tine,
    iar ţara ta va fi măritată.
Aşa cum un tânăr se căsătoreşte cu o fecioară,
    tot aşa fiii tăi se vor[c] căsători cu tine;
aşa cum un mire se bucură de mireasa lui,
    tot aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine.

Pe zidurile tale, Ierusalime,
    am pus străjeri.
Ei nu vor tăcea niciodată,
    nici zi, nici noapte!
Voi, care-I aduceţi aminte Domnului,
    nu vă odihniţi
şi nu-I daţi pace până nu restaurează Ierusalimul
    şi până nu-l face o laudă pe pământ!

Domnul a jurat cu mâna Sa dreaptă,
    cu braţul Său puternic:
«Nu voi mai da grânele tale
    drept hrană duşmanilor tăi,
iar străinii nu vor mai bea vinul nou
    pentru care tu ai trudit,
ci cei ce adună grânele le vor şi mânca
    şi-L vor lăuda pe Domnul,
iar cei ce adună strugurii vor bea vinul
    în curţile Sfântului Meu Lăcaş.»“

10 „Intraţi! Intraţi pe porţi!
    Pregătiţi calea pentru popor!
Construiţi! Construiţi drumul larg!
    Îndepărtaţi pietrele!
        Ridicaţi un steag pentru popoare!

11 Iată că Domnul a vestit
    până la capătul pământului:
«Spuneţi fiicei Sionului:
    ‘Iată, Mântuitorul tău vine la tine!
Iată, plata Lui este cu El
    şi răsplata Lui merge înaintea Lui!’»
12 Ei vor fi numiţi: «Poporul sfânt»,
    «Răscumpăraţi ai domnului»,
iar tu vei fi numită: «Cea căutată»
    «Cetatea care nu va mai fi părăsită».“

Footnotes

  1. Isaia 62:4 Ebr.: Hefţi-Ba; în ebraică toate referirile la Sion şi la Ierusalim sunt de genul feminin
  2. Isaia 62:4 Ebr.: Beula
  3. Isaia 62:5 Sau: Făcătorul tău se va