Robul Domnului
1«Ascultaţi-Mă, ţinuturi de lângă mare!
Luaţi aminte, popoare de departe!
Domnul M-a chemat înainte să mă nasc;
pe când eram încă în pântecele mamei Mele, El Mi-a rostit numele.
2 Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită
şi M-a ascuns la umbra mâinii Sale;
M-a făcut o săgeată lustruită
şi M-a ascuns în tolba Lui.
3 Mi-a zis: ‘Tu eşti Robul Meu
Israel, cel în care Îmi voi arăta splendoarea!’
4 Dar Eu am zis: ‘Am trudit degeaba,
Mi-am irosit puterea pentru nimic şi fără nici un folos;
totuşi cauza Mea este în grija domnului,
iar răsplata Mea este la Dumnezeul Meu.’
5 Şi acum Domnul zice –
El, Care M-a întocmit din pântece pentru a fi Robul Său
şi pentru a-l aduce pe Iacov înapoi la El,
ca astfel Israel să se adune la El,
căci sunt onorat înaintea Domnului
şi Dumnezeul Meu a devenit tăria Mea –
6 El zice: ‘Este prea puţin pentru Tine să fii Robul Meu
şi să ridici seminţiile lui Iacov,
să aduci înapoi pe supravieţuitorii lui Israel.
De aceea Te-am pus să fii o lumină pentru neamuri,
ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului!’»
7 Aşa vorbeşte Domnul,
Răscumpărătorul lui Israel şi Sfântul său,
către Cel dispreţuit şi urât de popor,
către Robul conducătorilor:
«Regii vor vedea şi se vor ridica,
iar prinţii se vor pleca,
din pricina Domnului, Care este credincios,
a Sfântului lui Israel, Care Te-a ales.»“
Restaurarea lui Israel
8 „Aşa vorbeşte Domnul:
«La vremea îndurării Îţi voi răspunde
şi în ziua mântuirii Te voi ajuta;
Te voi păzi şi Te voi face
un legământ pentru popor,
pentru a reface ţara
şi a reîmpărţi moştenirile pustiite,
9 pentru a le zice captivilor: ‘Ieşiţi!’,
iar celor din întuneric: ‘Arătaţi-vă!’
Ei se vor hrăni pe lângă drumuri
şi vor găsi păşune pe toate dealurile pleşuve.
10 Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete,
arşiţa nu-i va lovi, nici soarele,
căci Cel Ce se îndură de ei îi va conduce
şi îi va călăuzi pe lângă izvoare de apă.
11 Îmi voi preface toţi munţii în cărări
şi drumuri largi Îmi vor fi construite.
12 Iată-i venind de departe –
unii dinspre nord, unii dinspre apus,
iar alţii dinspre ţinutul Syene[a].»
13 Strigaţi de bucurie, ceruri!
Bucură-te, pământ!
Chiuiţi de bucurie, munţilor!
Căci Domnul Şi-a mângâiat poporul
şi va avea îndurare faţă de ai Săi care suferă!
14 Sionul însă a zis: «Domnul m-a părăsit,
Stăpânul meu a uitat de mine.»
15 «Dar oare poate o femeie să-şi uite copilul pe care-l alăptează
sau să nu aibă milă de rodul pântecelui său?
Şi chiar dacă ea ar uita,
Eu nu te voi uita!
16 Iată, te-am încrustat în palmele Mele,
iar zidurile tale sunt pururi înaintea Mea.
17 Fiii tăi se grăbesc să se întoarcă,
iar cei ce te-au distrus şi te-au lăsat în ruină se îndepărtează de tine.
18 Ridică-ţi ochii şi priveşte în jur!
Toţi fiii tăi se adună şi vin la tine.
Viu sunt Eu, zice Domnul,
că-i vei purta pe toţi ca pe o podoabă,
te vei împodobi cu ei ca o mireasă.
19 Pentru că ruinele, locurile tale pustii
şi ţara ta devastată
vor fi acum prea strâmte pentru poporul tău,
iar cei ce te-au devorat vor fi departe.
20 Fiii de care ai fost lipsită
îţi vor spune chiar în auzul tău:
‘Locul este prea strâmt pentru mine;
fă-mi mai mult loc ca să locuiesc!’
21 Atunci te vei întreba:
‘Cine mi i-a născut pe aceştia?
Eram fără copii şi stearpă,
exilată şi izgonită.
Cine i-a crescut?
Eram părăsită şi singură,
deci de unde sunt aceştia?’»“
22 „Aşa vorbeşte Stăpânul Domn:
«Iată, voi face cu mâna semn neamurilor
şi Îmi voi ridica steagul către popoare;
ele îţi vor aduce fiii pe braţe,
iar fiicele îţi vor fi purtate pe umerii lor.
23 Regii lor vor fi părinţii tăi adoptivi,
iar reginele lor te vor alăpta.
Cu feţele plecate la pământ ţi se vor închina
şi vor linge ţărâna de pe picioarele tale.
Atunci vei şti că Eu sunt Domnul,
iar cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi făcuţi de ruşine.»
24 Poate fi luată prada de la cel puternic
sau pot fi eliberaţi captivii unui tiran[b]?
25 Domnul însă vorbeşte astfel:
«Da, captivii celui puternic vor fi luaţi,
iar prada tiranului va fi eliberată,
căci Eu voi lupta cu cei ce se luptă cu tine
şi tot Eu îţi voi izbăvi copiii.
26 Îi voi face pe asupritorii tăi să-şi mănânce propria carne
şi se vor îmbăta cu sângele lor ca de vin.
Atunci orice făptură va şti
că Eu sunt Domnul, Mântuitorul
şi Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.»“
Footnotes
- Isaia 49:12 Q; modernul Aswan, la frontiera de sud a Egiptului; TM: Sinim
- Isaia 49:24 Q, VUL, Siriacă; vezi şi LXX şi v. 25; TM: celui drept