Isaia 11

Vlăstarul ieşit din Işai

1O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Işai
    şi un Vlăstar din rădăcinile lui va aduce rod.
Duhul Domnului se va odihni peste El,
    Duh de înţelepciune şi de înţelegere,
Duh de sfătuire şi de putere,
    Duh de cunoaştere şi de frică de Domnul.
Plăcerea Sa va fi frica de Domnul.

El nu va judeca după înfăţişare,
    nici nu va hotărî după cele auzite,
ci cu dreptate îi va judeca pe cei nevoiaşi
    şi cu nepărtinire va hotărî pentru cei săraci de pe pământ.
Cu nuiaua gurii Sale, El va lovi pământul,
    iar cu suflarea buzelor Sale, îl va ucide pe cel rău.
Dreptatea va fi brâul coapselor Sale
    şi credincioşia – cingătoarea cu care va fi încins.

Lupul va locui la un loc cu mielul,
    leopardul se va culca lângă ied,
viţelul, puiul de leu şi tăuraşul vor fi împreună[a],
    iar un copilaş îi va conduce.
Vaca şi ursoaica vor paşte împreună,
    puii lor vor sta culcaţi la un loc,
        iar leul va mânca paie ca boul.
Sugarul se va juca lângă vizuina aspidei,
    iar copilul înţărcat îşi va băga mâna în cuibul viperei.
Ei nu vor face rău, nici nu vor distruge ceva
    pe întregul Meu munte sfânt,
pentru că pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului,
    aşa cum apele acoperă adâncul mării.

10 În ziua aceea,
    Rădăcina lui Işai va sta ca un steag pentru popoare;
neamurile se vor aduna la El,
    iar locuinţa Sa va fi slăvită.
11 În ziua aceea,
    Stăpânul Îşi va întinde mâna pentru a doua oară
ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său,
    pe cei rămaşi din Asiria, Egipt[b],
Patros[c], Cuş[d], Elam,
    Şinar, Hamat şi din toate ţinuturile de lângă mare.

12 El va ridica un steag pentru neamuri
    şi îi va aduna pe deportaţii lui Israel;
îi va aduna pe cei împrăştiaţi ai lui Iuda
    din cele patru colţuri ale pământului.
13 Gelozia lui Efraim va înceta,
    iar vrăjmaşii[e] lui Iuda vor fi nimiciţi.
Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda,
    iar Iuda nu-i va mai fi ostil lui Efraim,
14 ci vor zbura pe umărul filistenilor spre apus
    şi vor jefui împreună pe fiii răsăritului.
Vor ocupa Edomul şi Moabul,
    iar amoniţii le vor fi supuşi.
15 Domnul va seca
    golful mării Egiptului,
Îşi va mişca mâna deasupra râului[f],
    trimiţând vântul Său arzător[g]
şi îl va împărţi în şapte pârâuri,
    oamenii putând să-l treacă încălţaţi.
16 Din Asiria se va deschide un drum larg
    pentru rămăşiţa poporului Său lăsată acolo,
aşa cum s-a deschis pentru Israel,
    când a ieşit din ţara Egiptului.

Footnotes

  1. Isaia 11:6 TM; LXX: vor paşte la un loc
  2. Isaia 11:11 Este vorba despre Egiptul de Jos (Nordul Egiptului)
  3. Isaia 11:11 Egiptul de Sus (Sudul Egiptului)
  4. Isaia 11:11 Regiunea Nilului Superior; Etiopia şi teritoriile învecinate
  5. Isaia 11:13 Sau: ostilitatea
  6. Isaia 11:15 Eufrat
  7. Isaia 11:15 Sensul termenului în ebraică este nesigur