Isaia 53

1Cine a crezut mesajul nostru?
    Cui i-a fost descoperit braţul Domnului?
El a crescut înaintea Lui ca un lăstar,
    ca o rădăcină ieşită dintr-un pământ uscat;
nu avea nici frumuseţe, nici strălucire care să ne atragă,
    nu era nimic în înfăţişarea Lui care să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni,
    Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa,
era atât de dispreţuit, încât oamenii îşi ascundeau faţa de El,
    iar noi nu L-am luat în seamă.

Într-adevăr, El a luat asupra Lui neputinţele noastre
    şi a purtat bolile noastre.
Noi însă L-am considerat lovit,
    zdrobit de Dumnezeu şi nenorocit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre,
    zdrobit pentru fărădelegile noastre;
pedeapsa care ne dă pacea era peste El
    şi prin rănile Lui suntem vindecaţi.
Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi,
    fiecare urmându-şi propriul drum,
dar Domnul a pus asupra Lui
    nelegiuirea noastră, a tuturor.

Când a fost asuprit şi chinuit,
    El nu Şi-a deschis gura.
Ca un miel care este dus la tăiere
    şi ca o oaie care tace înaintea celui ce o tunde,
        tot aşa nici El nu Şi-a deschis gura.
A fost luat prin forţă şi judecată nedreaptă.
    Dar cine din generaţia Sa s-ar fi gândit
[a] El era şters de pe tărâmul celor vii
    şi lovit pentru nelegiuirile poporului Meu?
I-au pus mormântul lângă al celor răi

şi L-au aşezat în[b] mormântul[c] celui bogat,

deşi El nu a săvârşit nici un act de violenţă
    şi în gura Lui nu s-a găsit nici o înşelăciune.

10 Domnul însă a vrut să-L zdrobească prin suferinţă.
    Dar după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru vină,
Îşi va vedea urmaşii[d] şi va trăi multe zile,
    iar voia Domnului va propăşi prin El.
11 «La sfârşitul suferinţelor Lui va vedea lumina[e]
    şi va fi mulţumit;[f]
prin cunoştinţa Sa[g] Robul Meu cel drept va îndreptăţi pe mulţi
    şi le va purta nelegiuirile.
12 De aceea Îi voi da o parte la un loc cu cei mari[h]
    şi va împărţi prada cu cel puternic[i],
căci S-a dat pe Sine Însuşi la moarte
    şi a fost numărat alături de cei nelegiuiţi.
Totuşi El a purtat păcatul celor mulţi
    şi a mijlocit pentru cei păcătoşi.»

Footnotes

  1. Isaia 53:8 Sau: judecată nedreaptă. / Cine poate vorbi despre urmaşii Săi? Căci … .
  2. Isaia 53:9 Sau: lângă
  3. Isaia 53:9 Lit.: moartea
  4. Isaia 53:10 Lit.: sămânţa; termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic
  5. Isaia 53:11 Q, LXX; TM nu conţine lumina
  6. Isaia 53:11 Sau: Va vedea rodul suferinţelor Lui / şi va fi mulţumit
  7. Isaia 53:11 Sau: prin faptul de a fi cunoscut
  8. Isaia 53:12 Sau: cei mulţi
  9. Isaia 53:12 Sau: cu cei numeroşi