Isaia 9

Căci un Copil ni s-a născut

1Totuşi nu va mai fi întuneric
    peste cei ce au fost în necaz.
După cum în trecut El a făcut de ruşine
    ţinutul lui Zabulon şi ţinutul lui Neftali,
tot aşa, în viitor, El va acoperi de glorie
    Galileea neamurilor,
        înspre mare, dincolo de Iordan!
Poporul care umbla în întuneric
    a văzut o mare lumină!
Peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii[a]
    a strălucit o lumină!
Tu ai înmulţit neamul
    şi ai făcut să-i crească bucuria.
Ei se bucură înaintea Ta
    cum se bucură nişte oameni la seceriş
        şi cum se bucură cei care împart o pradă.
Fiindcă jugul ce-i apăsa,
    drugul de pe umerii lor
şi toiagul asupritorului lor,
    le-ai zdrobit Tu ca în ziua înfrângerii lui Midian[b].
Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei
    şi orice haină tăvălită în sânge
va fi arsă,
    va deveni hrană pentru foc.
Căci un Copil ni s-a născut,
    un Fiu ni s-a dat,
        iar autoritatea va sta pe umerii Săi!
Va fi numit: «Sfetnic minunat[c],
        Dumnezeu puternic, Tată veşnic, Prinţ al păcii.»
Autoritatea Sa va creşte neîncetat
    şi va fi o pace fără sfârşit
        pentru tronul lui David şi împărăţia Sa.
El o va întemeia
    şi o va întări prin judecată şi dreptate,
        de acum şi pe vecie.
Râvna Domnului Oştirilor
    va face lucrul acesta.

Judecata Domnului asupra lui Israel

Stăpânul a trimis un mesaj împotriva lui Iacov;
    acesta va cădea peste Israel;
tot poporul –
    Efraim şi locuitorii Samariei – va şti,
toţi cei care, cu mândrie
    şi aroganţă în inimă, zic:
10 «Au căzut cărămizile,
    dar noi vom zidi cu pietre cioplite!
Sicomorii au fost tăiaţi,
    dar noi îi vom înlocui cu cedri!»
11 De aceea, Domnul i-a ridicat împotriva lor pe vrăjmaşii lui Reţin,
    i-a stârnit pe duşmanii lor:
12 arameii la răsărit şi filistenii la apus;
    cu o gură larg deschisă ei l-au mâncat pe Israel!

Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a potolit,
    iar mâna Sa este încă întinsă.

13 Dar poporul nu s-a întors la Cel Ce îl lovea,
    nu L-a căutat pe Domnul Oştirilor.
14 Aşa că Domnul va tăia din Israel capul şi coada,
    ramura de palmier şi trestia, într-o singură zi.
15 Bătrânii şi demnitarii sunt capul,
    iar profeţii care învaţă minciuni sunt coada.
16 Cei ce conduc acest popor îl duc în rătăcire,
    iar cei ce sunt conduşi de ei sunt pierduţi[d].
17 De aceea Stăpânul nu se va mai bucura de tinerii lor,
    nici nu va mai avea milă de orfanii şi de văduvele lor,
pentru că toţi sunt lipsiţi de evlavie şi ticăloşi,
    toţi spun vorbe de nimic.

Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a potolit,
    iar mâna Sa este încă întinsă.

18 Da! Răutatea arde ca un foc,
    arde mărăcinii şi spinii,
aprinde desişul pădurii
    din care se înalţă un stâlp de fum!
19 Ţara este arsă de furia Domnului Oştirilor,
    iar poporul este ca ceva de pus pe foc.
        Nimeni nu-şi cruţă fratele.
20 Unul jefuieşte din dreapta şi rămâne flămând;
    mănâncă din stânga şi nu se satură;
        fiecare mănâncă din carnea rudeniei sale[e].
21 Manase mănâncă pe Efraim, şi Efraim pe Manase,
    iar împreună mănâncă pe Iuda.

Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a potolit,
    iar mâna Sa este încă întinsă.

Footnotes

  1. Isaia 9:2 Sau: ţara întunericului adânc
  2. Isaia 9:4 Vezi Jud. 7-8
  3. Isaia 9:6 Sau: Minunat, Sfetnic
  4. Isaia 9:16 Sau: induşi în eroare
  5. Isaia 9:20 Sau: din carnea progeniturii sale; sau: din carnea mâinii sale