Isaia 10

1Vai de cei ce decretează hotărâri nelegiuite,
    de cei ce scriu porunci ce asupresc,
ca să-i priveze de drepturi pe cei nevoiaşi
    şi să răpească dreptatea celor asupriţi din poporul Meu,
făcând astfel din văduve prada lor
    şi jefuindu-i pe orfani.
Ce veţi face în ziua pedepsei,
    în mijlocul nenorocirii care va veni din depărtări?
La cine veţi fugi după ajutor?
    Unde vă veţi lăsa bogăţiile?
Unii se vor pleca printre prizonieri
    sau vor cădea printre cei ucişi.

Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a potolit,
    iar mâna Sa este încă întinsă.“

Judecata Domnului asupra Asiriei

„Vai de asirian, nuiaua mâniei Mele,
    cel care ţine în mâna lui ciomagul furiei Mele!
L-am trimis împotriva unui neam lipsit de evlavie
    şi i-am poruncit să meargă împotriva poporului pe care sunt mâniat,
ca să ia pradă, să-şi însuşească captură
    şi să-l calce în picioare ca pe noroiul de pe drum.
Dar nu aceasta vrea el,
    nu acest lucru îl are el în minte;
ci el vrea numai să nimicească,
    să şteargă de pe pământ neamuri nu puţine la număr.
El zice: «Oare nu sunt conducătorii mei toţi regi?
    Oare n-a păţit Calno asemenea Carchemişului?
Nu este Hamatul asemenea Arpadului?
    Sau Samaria asemenea Damascului?
10 Aşa cum mâna mea a pus stăpânire peste împărăţiile idolilor
    ale căror chipuri erau mai mari decât cele din Ierusalim şi Samaria,
11 aşa cum am făcut Samariei şi idolilor ei,
    tot aşa voi face şi Ierusalimului şi idolilor lui!»“

12 „Când Stăpânul Îşi va fi îndeplinit toată lucrarea împotriva muntelui Sion şi împotriva Ierusalimului, va spune: «Îl voi pedepsi pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate şi pentru trufia privirii lui semeţe. 13 Pentru că el zice:

‘Prin puterea mâinilor mele am făcut aceasta
    şi prin înţelepciunea mea, căci sunt priceput.
Am dat la o parte hotarele popoarelor
    şi le-am jefuit de bogăţii
        şi, ca un viteaz, le-am subjugat domnitorii.
14 Mâna mea a găsit, ca pe un cuib,
    bogăţia popoarelor!
Ca unul care adună ouăle uitate,
    aşa am adunat tot pământul
şi nimeni n-a mişcat vreo aripă,
    n-a deschis gura,
        nici n-a ciripit!’

15 Se va lăuda oare securea înaintea celui ce o mânuieşte?
    Se va înălţa oare ferăstrăul mai presus de cel ce-l foloseşte?
Ca şi cum nuiaua l-ar ridica pe cel ce o ridicã,
    sau ca şi cum toiagul ar ridica pe cel ce nu este din lemn!»
16 De aceea Cel Suveran, Domnul Oştirilor,
    va trimite o boală nimicitoare printre războinicii lui puternici,
        iar între aleşii lui va izbucni un pârjol ca cel al focului.
17 Lumina lui Israel va deveni un foc,
    iar Sfântul său, o flacără;
într-o singură zi ea va arde
    şi va mistui toţi spinii şi mărăcinii lui.
18 Splendoarea pădurii lui şi pământurile lui roditoare,
    vor fi nimicite cu desăvârşire
        şi vor ajunge ca un bolnav pe moarte.
19 Rămăşiţa copacilor din pădurea sa va fi atât de mică
    încât şi un copil ar putea scrie numărul lor.

Rămăşiţa lui Israel

20 În ziua aceea rămăşiţa lui Israel şi supravieţuitorii Casei lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea, ci se vor sprijini, cu adevărat, pe Domnul, Sfântul lui Israel. 21 O rămăşiţă se va întoarce[a] – rămăşiţa lui Iacov – la Dumnezeul cel Puternic. 22 Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuşi numai o rămăşiţă din el se va întoarce. Distrugerea este hotărâtă, făcând să se reverse astfel dreptatea. 23 Căci Stăpânul, Domnul Oştirilor, va duce la îndeplinire în toată ţara sentinţa hotărâtă.

24 De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul, Domnul Oştirilor: «Poporul Meu care locuieşti în Sion, nu te teme de asirieni, când ei te bat cu nuiaua şi îşi înalţă ciomagul împotriva ta, aşa cum au făcut şi egiptenii, 25 pentru că, foarte curând, indignarea Mea împotriva ta va înceta şi furia Mea va fi îndreptată spre distrugerea lor.» 26 Domnul Oştirilor îi va bate cu un bici, aşa cum l-a bătut pe Midian la stânca Oreb şi Îşi va înălţa toiagul asupra mării, aşa cum a făcut în Egipt. 27 În ziua aceea îţi va fi luată povara lor de pe umeri şi jugul lor de pe gât; jugul va fi zdrobit din cauza grăsimii[b].

28 A ajuns la Aiat,
    a trecut prin Migron,
        iar la Micmaş şi-a lăsat lucrurile.
29 Au trecut trecătoarea
    şi au zis: «La Gheva vom înnopta!»
Rama tremură,
    iar Ghiva lui Saul fuge.
30 Ţipă tare, fiica Galimului!
    Ia aminte, Laişa!
        Sărmanul de tine, Anatot!
31 Madmena fuge,
    locuitorii Ghebimului caută scăpare.
32 Astăzi va face un nou popas la Nob,
    de unde va ameninţa cu pumnul muntele fiicei Sionului,
        dealul Ierusalimului.

33 Iată, Stăpânul, Domnul Oştirilor,
    taie crăcile cu o mare putere.
Cei mai înalţi copaci vor fi tăiaţi,
    cei mândri vor fi doborâţi.
34 El va tăia desişul pădurii cu securea,
    şi Libanul va cădea sub loviturile Celui Măreţ.

Footnotes

  1. Isaia 10:21 Ebr.: Şear-Iaşub; şi în v. 22
  2. Isaia 10:27 TM; LXX: jugul va fi zdrobit de pe umerii tăi