Isaia 64

¹O, de ai despica cerurile şi ai coborî!
    Cum ar tremura munţii înaintea Ta!
² Ca focul care aprinde vreascurile
    sau face ca apa să fiarbă,
aşa să-Ţi faci cunoscut Numele duşmanilor Tăi,
    pentru ca neamurile să tremure înaintea Ta!
³ Când ai făcut lucruri înfricoşătoare, la care nu ne aşteptam,
    când Te-ai coborât, munţii s-au cutremurat înaintea Ta.
⁴ Din vremuri străvechi nu s-a pomenit,
    nici o ureche n-a auzit
şi nici un ochi n-a văzut vreun alt Dumnezeu în afară de Tine,
    Care să lucreze pentru cei ce-L aşteaptă.
⁵ Tu vii în întâmpinarea celor ce, cu bucurie, împlinesc dreptatea,
    a celor ce, pe căile Tale, îşi aduc aminte de Tine.
Dar iată că te-ai mâniat,
    pentru că am continuat să păcătuim împotriva lor.
        Şi să mai fim oare mântuiţi?^[a]
6 Toţi am devenit ca nişte necuraţi
    şi toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită.
Toţi ne ofilim ca o frunză,
    şi nedreptăţile noastre ne mătură ca vântul.
⁷ Nu este nimeni care să cheme Numele Tău
    sau să încerce să se ţină strâns de Tine,
căci Ţi-ai ascuns faţa de noi,
    şi ne-ai lăsat să pierim din cauza nedreptăţilor noastre.

⁸ Dar Doamne, Tu eşti Tatăl nostru!
    Noi suntem lutul, iar Tu eşti olarul nostru;
        noi toţi suntem lucrarea mâinii Tale.
⁹ Nu te mânia prea tare, Doamne!
    Nu-ţi aminti de nelegiuire pentru totdeauna!
        Priveşte spre noi, Te rugăm, căci suntem cu toţii poporul Tău!
¹⁰ Cetăţile Tale sfinte au devenit o pustie;
    Sionul însuşi este o pustie,
        iar Ierusalimul o pustietate.
¹¹ Templul^[b] nostru sfânt şi plin de slavă,
    în care părinţii noştri Te lăudau,
a fost dat pradă flăcărilor
    şi toate lucrurile în care ne găseam plăcerea sunt ruine.
¹² După toate acestea, Doamne, vei rămâne totuşi deoparte?
    Vei continua să taci şi să ne pedepseşti atât de aspru?“