Iov 9

Răspunsul lui Iov

1Iov a răspuns:

2„Da, ştiu că aşa e,
    dar poate un om să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
3Dacă s-ar certa cineva cu El,
    din o mie de întrebări nu I-ar putea răspunde nici măcar la una.
4El are o inimă înţeleaptă şi o putere mare.
    Cine I se poate împotrivi şi să reuşească?
5El mută munţii fără ca aceştia să ştie
    când îi răstoarnă în mânia Sa.
6El scutură pământul din locul său
    şi face ca stâlpii să-i tremure.
7El porunceşte soarelui şi nu mai răsare;
    El acoperă lumina stelelor.
8El singur întinde cerurile
    şi calcă pe valurile mării.
9El a făcut Ursul şi Orionul,
    Pleiadele şi constelaţiile sudului.
10El face lucruri mari şi nepătrunse,
    minuni fără număr.
11Iată, El trece pe lângă mine şi nu-L pot vedea,
    trece şi nu-mi dau seama.
12Dacă vrea să ia ceva, cine-L poate opri?
    Cine-I poate spune: «Ce faci?»
13Dumnezeu nu-Şi întoarce înapoi mânia;
    chiar şi oştile lui Rahab[a] Îi sunt supuse.
14Deci cum pot eu să-I răspund,
    cum pot să-mi caut cuvintele înaintea Lui?
15Chiar dacă aş fi drept, nu I-aş putea răspunde,
    nu pot decât să cer îndurare de la Judecătorul meu.
16Dacă L-aş chema la judecată şi mi-ar răspunde,
    n-aş crede că mi-a ascultat glasul.
17El mă zdrobeşte printr-o furtună
    şi-mi înmulţeşte rănile fără motiv.
18Nu mă lasă să-mi trag suflarea,
    ci mă umple de amărăciune.
19Dacă e vorba de putere, El e puternic;
    dacă e vorba de judecată, cine-L[b] poate convoca la judecată?
20Chiar dacă aş fi drept, gura mea mă va condamna;
    oricât de nevinovat aş fi, El mă va dovedi vinovat.
21Sunt nevinovat, dar nu mai ţin la mine.
    Îmi dispreţuiesc viaţa.
22Îmi e tot una, de aceea zic:
    «El îl nimiceşte şi pe cel nevinovat şi pe cel rău deopotrivă.»
23Şi măcar de ar aduce biciul imediat moartea, …
    dar El râde de durerea celui nevinovat.
24Când o ţară e dată pe mâna celui rău,
    El acoperă ochii judecătorilor lui.
        Dacă nu El, atunci cine?

25Zilele mele sunt mai iuţi decât alergătorul;
    zboară fără să fi văzut fericirea.
26Trec ca o luntre de papirus pe apă,
    ca un vultur care se repede asupra prăzii.
27Dacă zic: «Îmi voi uita plângerea,
    îmi voi schimba înfăţişarea şi voi fi voios!»,
28atunci mă cuprinde spaima de toate durerile mele,
    pentru că ştiu că nu mă vei găsi nevinovat.
29Dacă tot voi fi condamnat,
    de ce să mă mai trudesc degeaba?
30Chiar dacă m-aş spăla cu săpun[c]
    şi mi-aş curăţa mâinile cu leşie,
31Tu tot m-ai cufunda în mocirlă,
    de s-ar scârbi şi hainele de mine.
32Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde
    şi să putem merge împreună la judecată.
33Şi nu se află nici măcar un mijlocitor între noi,
    care să-şi pună mâinile peste noi amândoi,
34ca astfel El să-Şi dea la o parte nuiaua
    şi să nu mă mai înspăimânte cu groaza Lui.
35Atunci aş vorbi fără să mă mai tem de El,
    însă nu aşa mi se întâmplă.

Footnotes

  1. Iov 9:13 Monstru mitic al mării, reprezentând haosul; şi în 27:12
  2. Iov 9:19 LXX; TM: cine mă
  3. Iov 9:30 Sau: zăpadă