Al doilea discurs al lui Elifaz din Teman
1Atunci Elifaz din Teman i-a zis:
2„Oare se cade să răspundă înţeleptul cu învăţături deşarte
şi să-şi umple stomacul cu vântul de răsărit?
3Să se apere folosind cuvinte nefolositoare
sau o vorbire fără de folos?
4Tu dai la o parte chiar şi frica de Dumnezeu
şi împiedici cugetarea înaintea lui Dumnezeu.
5Nedreptatea ta te învaţă ce să spui,
iar limba ta e ca a unui om viclean.
6Gura ta te condamnă, nu a mea,
buzele tale mărturisesc împotriva ta.
7Crezi că tu te-ai născut primul între oameni?
Ai fost adus pe lume înaintea dealurilor?
8Ai fost tu la sfatul lui Dumnezeu?
Tu eşti singurul care are înţelepciune?
9Ce ştii tu, şi noi să nu ştim?
Ce cunoşti tu, şi noi să nu cunoaştem?
10Între noi sunt oameni cu părul cărunt,
oameni mai bătrâni chiar decât tatăl tău.
11Sunt prea neînsemnate pentru tine mângâierile lui Dumnezeu
sau cuvintele care ţi-au fost spuse cu blândeţe?
12De ce îţi îndepărtezi inima?
Şi ce înseamnă strălucirea ochilor tăi,
13de îţi întărâţi duhul împotriva lui Dumnezeu
şi laşi să-ţi iasă din gură astfel de cuvinte?
14Ce este omul ca el să poată fi curat
sau ce este cel născut din femeie ca să poată fi drept?
15Dacă Dumnezeu nu se încrede nici în sfinţii Săi,
dacă nici chiar cerurile nu sunt curate în ochii Săi,
16cu atât mai puţin omul care este mârşav şi corupt,
care bea nedreptatea ca pe apă.
17Ascultă-mă! şi îţi voi face cunoscut,
îţi voi arăta ceea ce am văzut,
18ceea ce-au povestit oamenii înţelepţi,
care nu au ascuns nimic din ce le-au spus părinţii lor,
19pentru că doar lor le-a fost dată ţara
şi nici un străin n-a trecut printre ei.
20Cel rău se chinuie în durere în toate zilele sale
şi are parte de cruzime în toţi anii lui.
21Zgomote înspăimântătoare îi umplu urechile;
când toate par bine, tâlharii îl atacă.
22Nu speră că va scăpa de întuneric;
el este însemnat pentru sabie.
23Aleargă încoace şi încolo după pâine, zicând: «Unde e?»[a]
Ştie că ziua întunericului e aproape.
24Necazul şi neliniştea îl înspăimântă,
se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă,
25căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu
şi s-a mândrit înaintea Celui Atotputernic,
26pentru că a alergat cu încăpăţânare împotriva Lui,
cu un scut gros şi puternic.
27Deşi faţa i s-a umflat de grăsime
şi i s-au îngrăşat şalele,
28el va locui în cetăţi distruse
şi în case în care nu stă nimeni,
în case gata să ajungă o grămadă de ruine.
29Nu se va mai îmbogăţi, nu-i va mai creşte averea
şi averea lui nu va mai împânzi ţara.
30Nu va scăpa de întuneric,
o flacără îi va usca mlădiţele
şi suflarea gurii lui Dumnezeu îl va îndepărta.
31Să nu se înşele încrezându-se în deşertăciune,
căci deşertăciunea îi va fi răsplata.
32Va fi răsplătit înainte de vreme
şi mlădiţele lui nu vor înverzi.
33El va fi ca o viţă ai cărei struguri au fost rupţi,
ca un măslin ale cărui flori au căzut.
34Căci gloata celor lipsiţi de evlavie va ajunge stearpă
şi focul va arde corturile celor ce iubesc mita.
35Ei zămislesc necazul şi dau naştere la rău,
pântecele lor pregăteşte înşelătoria.“