Răspunsul lui Iov
1Iov a răspuns:
2„Până când îmi veţi chinui sufletul
şi mă veţi zdrobi cu vorbe?
3De zece ori[a] m-aţi batjocorit.
M-aţi ocărât fără ruşine.
4Dacă e adevărat că m-am rătăcit,
greşeala aceasta este a mea.
5Dacă voi vă înălţaţi deasupra mea
şi căutaţi să-mi dovediţi vinovăţia,
6să ştiţi atunci că Dumnezeu mi-a făcut rău
şi m-a înconjurat cu laţul Lui.
7Deşi strig: «Sunt nedreptăţit!», nu mi se răspunde;
strig tare, dar nu mi se face dreptate.
8El mi-a tăiat calea şi nu mai pot trece,
El mi-a învăluit căile în întuneric.
9M-a despuiat de slava mea
şi mi-a smuls coroana de pe cap.
10Mă sfâşie din toate părţile până pier;
îmi smulge nădejdea ca pe un copac.
11Mânia Lui arde împotriva mea;
mă consideră unul dintre duşmanii Săi.
12Oştile Lui pornesc în forţă,
au ridicat o rampă de asalt în drumul lor către mine,
şi-au aşezat tabăra în jurul cortului meu.
13Mi-a îndepărtat fraţii de mine,
cunoscuţii mei s-au îndepărtat de mine.
14Rudele mele m-au părăsit
şi prietenii m-au uitat.
15Sunt un străin pentru oaspeţii şi slujitoarele mele;
în ochii lor sunt un necunoscut.
16Îmi chem slujitorul, dar el nu-mi răspunde,
deşi mă rog de el cu gura mea.
17Soţia mea nu poate suferi suflarea mea,
fiii mamei mele mă consideră dezgustător.
18Chiar şi copiii mă dispreţuiesc;
când mă ridic, îşi bat joc de mine.
19Toţi prietenii mei apropiaţi mă urăsc,
cei pe care-i iubesc s-au întors împotriva mea.
20Nu sunt decât piele şi os;
n-am rămas decât cu pielea dinţilor mei.
21Fie-vă milă de mine, prietenii mei, fie-vă milă,
pentru că m-a lovit mâna lui Dumnezeu!
22De ce mă urmăriţi ca Dumnezeu
şi nu vă mulţumiţi cu carnea mea?
23O! aş vrea să-mi fie scrise cuvintele,
să fie scrise pe un sul.
24Să fie săpate cu o daltă de fier şi pe plumb[b],
săpate-n stâncă pe vecie!
25Ştiu că Răscumpărătorul[c] meu este viu
şi că, la sfârşit, se va ridica pe pământ.
26Chiar după ce pielea mi-a fost nimicită,
în trup fiind[d], Îl voi vedea pe Dumnezeu.
27Îl voi vedea de partea mea,
Îl voi vedea cu ochii mei, şi nu-mi va mai fi un străin![e]
Inima îmi tânjeşte înăuntrul meu.[f]
28Veţi spune atunci: «De ce îl urmăream?»
Şi astfel rădăcina adevărului va fi găsită în mine[g].
29Temeţi-vă de sabie,
căci mânia aduce pedeapsa sabiei,
ca să ştiţi că există o judecată.“