1Iov şi-a continuat discursul şi a zis:
2„Viu este Dumnezeu, Care nu-mi dă dreptate,
Cel Atotputernic, Care mi-a amărât sufletul,
3că atâta vreme cât am suflare,
cât am suflarea lui Dumnezeu în nările mele,
4buzele mele nu vor rosti vreo nedreptate
şi limba mea nu va spune nimic înşelător.
5Departe de mine gândul să vă dau dreptate;
îmi voi apăra integritatea până îmi voi da suflarea!
6Îmi voi susţine neclintit dreptatea,
inima nu mă va mustra pentru nici una din zilele mele.
7Fie ca duşmanul meu să se poarte ca cel rău
şi împotrivitorul meu ca cel nedrept.
8Ce nădejde mai are cel lipsit de evlavie
când Dumnezeu îi taie firul vieţii,
când Dumnezeu îi ia viaţa?
9Îi va auzi Dumnezeu strigătul
când va veni necazul asupra lui?
10Se va desfăta el în Cel Atotputernic?
Va chema el pe Dumnezeu în orice vreme?
11Vă voi învăţa despre puterea lui Dumnezeu!
Nu vă voi ascunde căile Celui Atotputernic.
12Voi înşivă aţi văzut toate acestea.
De ce atunci toată vorbirea aceasta fără rost?
13Aceasta este partea dată de Dumnezeu celui rău
şi moştenirea dată de Cel Atotputernic celui asupritor.
14Dacă i se înmulţesc copiii, soarta lor este sabia
şi urmaşii lui nu vor avea niciodată mâncare de ajuns.
15Ciuma îi va îngropa urmaşii,
iar văduvele acestora nu-i vor jeli.
16Deşi el adună argintul precum adună ţărâna
şi hainele precum grămezile de lut,
17lucrurile pe care el le strânge le va îmbrăca cel drept,
iar cel nevinovat va împărţi argintul lui.
18Casa zidită de el este ca cea a unei molii,
ca o colibă făcută de un străjer.
19Când se culcă e bogat, dar nu va mai fi aşa;
când îşi deschide ochii toate s-au dus.
20Spaimele îl cuprind ca un şuvoi;
o vijelie îl smulge în timpul nopţii.
21Vântul de răsărit îl ia şi îl duce,
îl smulge din locul său ca o furtună.
22Vuieşte asupra lui fără milă
când el fuge grăbit de puterea lui.
23Îi bate din palme în derâdere
şi-l goneşte cu glas şuierător.