Iov 24

¹De ce nu hotărăşte Cel Atotputernic vremuri pentru judecată?
    De ce aşteaptă în zadar astfel de zile cei ce Îl cunosc?
²Oamenii mută pietrele de hotar,
    pasc turme pe care le-au furat.
³Iau măgarul orfanului,
    iau ca zălog boul văduvei.
⁴Îmbrâncesc de pe cale pe cei în nevoie
    şi silesc pe toţi săracii din ţară să se ascundă.
⁵Asemenea măgarilor sălbatici din deşert,
    aşa ies cei săraci la lucru
ca să caute hrană,
    iar pustia le oferă hrană pentru copiii lor.
⁶Ei îşi adună nutreţul de pe câmp^[a]
    şi culeg struguri în via celui rău.
⁷Îşi petrec noaptea goi, lipsiţi de îmbrăcăminte
    şi fără învelitoare împotriva frigului.
⁸Sunt pătrunşi de ploaia munţilor
    şi se ghemuiesc lângă stânci pentru adăpost.
⁹Orfanul este smuls de la sân,
    iar copilul săracului este luat drept zălog.
¹⁰Neavând haine, umblă goi;
    strâng snopi, dar sunt flămânzi.
¹¹Zdrobesc măsline între pietre^[b],
    calcă struguri, dar suferă de sete.
¹²Din cetate se aud gemete de moarte
    şi sufletele celor răniţi strigă după ajutor …
        Totuşi Dumnezeu nu condamnă pe nimeni^[c].
¹³Sunt alţii care se răscoală împotriva luminii,
    care nu cunosc căile ei
        şi nu rămân pe cărările ei.
¹⁴Ucigaşul se scoală în amurgul zilei
    şi omoară pe cel sărac şi nevoiaş,
        iar noaptea fură.
¹⁵Ochii celui adulter pândeşte amurgul;
    el îşi zice: «Nimeni nu mă va vedea!»
        şi îşi acoperă faţa.
¹⁶Noaptea sparg case,
    iar în timpul zilei stau închişi.
        Ei nu cunosc lumina.
¹⁷Pentru toţi aceştia dimineaţa este o beznă adâncă^[d],
    sunt prieteni cu spaimele întunecimilor^[e].
¹⁸Ei sunt iuţi ca spuma apelor,
    partea lor de pământ este blestemată.
        Nimeni nu trece pe drumul spre viile lor.
¹⁹Aşa cum seceta şi căldura
    sorb apele zăpezii,
        tot aşa înghite Locuinţa Morţilor pe cei ce-au păcătuit.
²⁰Pântecele mamei îi uită
    şi viermele îi găseşte gustoşi.
Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ei.
    Astfel răutatea e zdrobită ca un copac.
²¹Ei pradă femeia fără copii
    şi nu fac nici un bine văduvei.
²²Totuşi, prin puterea Sa, El îi dă la o parte pe cei măreţi;
    când Dumnezeu Se ridică împotriva lor, ei nu mai au speranţă de viaţă.^[f]
23El le dă siguranţă şi sunt sprijiniţi;
    ochii Lui sunt asupra căilor lor.
²⁴Sunt înălţaţi pentru puţină vreme, dar apoi trec.
    Cad şi sunt adunaţi ca toţi ceilalţi,
        sunt tăiaţi ca spicele de grâu.
²⁵Dacă nu este aşa, cine poate dovedi că mint
    şi cine-mi poate nimici vorbele?“