Isaia 7

Semnul lui Emanuel

1În perioada când Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Uzia, era rege peste Iuda, Reţin, regele Aramului, împreună cu Pekah, fiul lui Remalia şi rege peste Israel, au asediat Ierusalimul, dar n-au reuşit să-l cucerească. 2Când Casa lui David a aflat că Aram s-a aliat cu Efraim[a], inima lui Ahaz şi a poporului său a început să tremure aşa cum tremură copacii din pădure din pricina vântului. 3Atunci Domnul i-a zis lui Isaia:

– Du-te împreună cu fiul tău Şear-Iaşub[b] ca să-l întâlneşti pe Ahaz, la capătul canalului de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Ogorul Spălătorului 4şi spune-i: „Fii cu băgare de seamă, stai liniştit şi nu te teme! Nu te lăsa copleşit din cauza acestor doi tăciuni fumegânzi, din cauza mâniei aprige a lui Reţin, a lui Aram şi a fiului lui Remalia. 5Într-adevăr, Aram, împreună cu Efraim şi cu fiul lui Remalia, uneltesc împotriva ta, zicând: 6«Să atacăm Iuda, s-o sfâşiem şi s-o împărţim între noi, iar pe fiul lui Tabeel să-l punem rege peste ea!» 7Stăpânul Domn însă spune astfel:

«Aşa ceva nu se va întâmpla,
    nu va avea loc,
8pentru că Damascul este capitala Aramului,
    iar căpetenia Damascului este Reţin.
În ceea ce-l priveşte pe Efraim,
    în şaizeci şi cinci de ani va fi prea împrăştiat ca să mai fie un popor.
9Samaria este capitala lui Efraim,
    iar căpetenia Samariei este fiul lui Remalia.
Dacă nu veţi sta fermi în credinţă,
    nu veţi mai sta deloc!»“

10Domnul i-a vorbit lui Ahaz din nou:

11– Cere-I Domnului, Dumnezeul tău, un semn, fie acesta în adâncimile Locuinţei Morţilor, fie în înălţimile cerului.

12Dar Ahaz a răspuns:

– Nu voi cere! Nu-L voi pune la încercare pe Domnul!

13Atunci Isaia a zis:

– Ascultă dar, Casă a lui David! Nu vă ajunge că încercaţi răbdarea oamenilor? O veţi încerca şi pe a Dumnezeului meu? 14De aceea Însuşi Stăpânul vă va da un semn. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel[c]. 15El va mânca smântână şi miere până va şti cum să respingă răul şi să aleagă binele.[d]

16Dar, înainte de a şti copilul cum să respingă răul şi să aleagă binele, ţara celor doi regi de care te temi va fi pustiită. 17Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău şi peste casa ta vremuri cum n-au mai fost din perioada când Efraim s-a despărţit de Iuda – El îl va aduce pe împăratul Asiriei.

18Se va-ntâmpla în ziua aceea
    Domnul va şuiera
muştelor de la izvoarele râurilor Egiptului
    şi albinelor din Asiria.
19Ele vor veni şi se vor aşeza, toate,
    în vâlcelele abrupte, în crăpăturile stâncilor,
        pe toţi mărăcinii şi pe toate păşunile[e].
20În ziua aceea Stăpânul va rade
    cu un brici împrumutat de dincolo de râu[f],
        cu împăratul Asiriei,
capul, părul de pe picioare
    şi chiar barba.
21În ziua aceea
    un om va îngriji doar o juncă şi două oi,
22dar, pentru că vor da lapte din belşug,
    el va avea smântână să mănânce;
oricine va fi lăsat în ţară
    va mânca smântână şi miere.
23În ziua aceea,
    în orice loc unde erau
o mie de butuci de vie, preţuind o mie de şecheli de argint[g],
    vor fi doar mărăcini şi spini;
24Oamenii vor intra acolo cu arcuri şi săgeţi,
    pentru că toată ţara va fi numai mărăcini şi spini.
25În ce priveşte toate dealurile, care odinioară erau cultivate,
    nu vei mai merge pe acolo de frica mărăcinilor şi a spinilor;
        acestea vor fi păscute de vite şi călcate în picioare de oi.

Footnotes

  1. Isaia 7:2 Sau: şi-a cantonat oştirea în Efraim
  2. Isaia 7:3 Şear-Iaşub înseamnă O rămăşiţă se va întoarce
  3. Isaia 7:14 Emanuel înseamnă Dumnezeu este cu noi
  4. Isaia 7:15 Sau: Când va ajunge să mănânce smântână şi miere, va şti să respingă răul şi să aleagă binele.
  5. Isaia 7:19 Sau: pe toate fântânile
  6. Isaia 7:20 Eufrat
  7. Isaia 7:23 Aproximativ 12 kg