O mântuire veşnică pentru Sion
1«Ascultaţi-Mă, voi, care urmăriţi dreptatea,
voi, care-L căutaţi pe Domnul!
Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi
şi spre groapa din care aţi fost scoşi!
2Uitaţi-vă la Avraam, părintele vostru,
şi la Sara care v-a născut!
Când l-am chemat, era doar el singur,
dar Eu l-am binecuvântat şi l-am înmulţit!
3Tot astfel Domnul va mângâia Sionul,
va mângâia toate ruinele lui;
îi va face pustia ca Edenul,
şi deşertul asemenea grădinii Domnului:
bucurie şi veselie se vor afla în el,
mulţumire şi cântec.
4Ascultă-Mă, poporul Meu!
Ia aminte la ce spun, neamul Meu,
pentru că Legea va ieşi de la Mine,
iar dreptatea Mea o voi face o lumină pentru popoare!
5Dreptatea Mea se apropie,
mântuirea Mea se arată,
iar braţul Meu este pe cale să judece popoarele;
ţinuturile de lângă mare aşteaptă
şi nădăjduiesc în braţul Meu.
6Ridicaţi-vă ochii spre ceruri
şi priviţi în jos spre pământ!
Căci cerurile se vor risipi[a] ca fumul,
pământul se va învechi ca o haină,
iar cei ce trăiesc pe el vor muri ca ţânţarii.
Mântuirea Mea însă va dăinui pururi
şi dreptatea Mea nu va avea sfârşit.
7Ascultaţi-Mă, voi, care cunoaşteţi dreptatea,
tu, popor, care ai în inimă Legea Mea !
Nu te teme de ocara oamenilor,
nu-ţi fie frică de insultele lor,
8căci îi va mânca molia ca pe o haină,
viermele îi va mânca aşa cum mănâncă lâna.
Dreptatea Mea însă va dăinui pururea,
iar mântuirea Mea va fi pentru toate generaţiile.»
9Trezeşte-Te! Trezeşte-Te! Îmbracă-Te în putere,
braţ al Domnului!
Trezeşte-Te ca în zilele din vechime,
ca în generaţiile de demult!
Nu eşti Tu Acela Care l-ai tăiat pe Rahab[b] în bucăţi,
Care ai străpuns monstrul Tanin[c]?
10Nu eşti Tu Acela Care ai uscat marea,
apele marelui adânc,
Care ai făcut un drum în adâncurile mării,
pentru ca cei răscumpăraţi să treacă?
11Răscumpăraţii Domnului se vor întoarce
şi vor intra în Sion cu strigăte de bucurie.
O bucurie veşnică le va încununa capetele;
bucuria şi veselia îi vor copleşi,
iar necazul şi suspinul vor fugi de la ei.
12«Eu, chiar Eu sunt Cel Ce te mângâi!
De ce te temi, atunci, de omul cel muritor,
de fiul omului care trece ca iarba,
13uitând astfel de Domnul, Creatorul tău,
Care a desfăşurat cerurile
şi a pus temeliile pământului
şi îngrozindu-te toată ziua de mânia asupritorului,
care umblă să nimicească?
Unde este mânia asupritorului?
14Cel subjugat va fi eliberat curând;
el nu va muri în temniţă[d],
nici nu-i va lipsi pâinea.
15Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,
Cel Care stârneşte marea şi face să-i urle valurile –
Domnul Oştirilor este Numele Său.
16Am pus cuvintele Mele în gura ta
şi te-am acoperit cu umbra mâinii Mele,
ca să aşez[e] cerurile, să pun temeliile pământului
şi să zic Sionului: ‘Tu eşti poporul Meu!’»
Cupa mâniei Domnului
17Trezeşte-te! Trezeşte-te!
Ridică-te, Ierusalime,
tu, care ai băut din mâna Domnului cupa mâniei Lui,
care ai sorbit până la drojdii potirul ameţelii!
18Între toţi fiii pe care i-a născut,
nu este nici unul care să-l călăuzească;
între toţi fiii pe care i-a crescut,
nu este nici unul care să-l apuce de mână.
19Aceste două nenorociri au venit peste tine:
pustiirea şi nimicirea, foametea şi sabia.
Cine mai poate să plângă pentru tine?
Cine te mai poate[f] mângâia?
20Fiii tăi zac leşinaţi la fiecare colţ de uliţă,
ca o antilopă prinsă în laţ;
sunt plini de mânia Domnului
şi de mustrarea Dumnezeului tău.
21De aceea, ascultă aceasta, tu, care eşti asuprit,
tu, care eşti beat, dar nu de vin!
22Aşa vorbeşte Stăpânul tău, Domnul şi Dumnezeul tău,
Apărătorul poporului Său:
«Iată, ţi-am luat din mână
cupa ameţelii,
iar din potirul mâniei Mele
nu vei mai bea vreodată!
23O voi pune în mâna celor ce te chinuie,
a celor care ţi-au zis:
‘Apleacă-te, ca să putem călca peste tine!’
Ţi-ai făcut atunci spatele ca pământul
şi ca un drum pe care ei să umble!»