Isaia 32

Împărăţia dreptăţii

1Iată, un rege va domni cu dreptate
    şi nişte prinţi vor stăpâni drept.
2Fiecare om va fi atunci ca un adăpost împotriva vântului
    şi ca un refugiu în faţa furtunii,
ca nişte pâraie de apă într-un loc uscat
    şi ca umbra unei stânci mari într-un ţinut însetat.

3Atunci ochii celor ce văd nu vor mai fi închişi,
    iar urechile celor ce aud vor lua aminte.
4Mintea celor nesăbuiţi va judeca sănătos,
    iar limba celor bâlbâiţi va vorbi repede şi clar.
5Nebunul nu va mai fi numit ales la suflet
    şi ticălosului nu i se va mai spune că este distins.
6Căci nebunul spune numai nebunii
    şi mintea lui se gândeşte numai la rău:
este lipsit de evlavie
    şi spune neadevăruri cu privire la Domnul;
îl lasă fără hrană pe cel flămând
    şi fără apă pe cel însetat.
7Mijloacele celui ticălos sunt rele;
    el face planuri mişeleşti
pentru a-l distruge pe cel sărac cu minciuni,
    chiar şi atunci când cauza nevoiaşului este dreaptă.
8Dar cel ales la suflet face planuri alese
    şi rămâne statornic în ele[a].

9Femei fără grijă, sculaţi-vă
    şi ascultaţi glasul meu!
Fiice încrezătoare,
    luaţi aminte la vorbirea mea!
10Într-un an şi câteva zile
    vă veţi înfiora, încrezătoarelor!
Căci via nu va mai fi culeasă,
    nici secerişul nu va mai veni.
11Tremuraţi, femei pline de linişte!
    Înfioraţi-vă, fiice încrezătoare!
Dezbrăcaţi-vă! Aruncaţi-vă hainele
    şi încingeţi-vă coapsele cu haine de jale!
12Bateţi-vă în piept şi plângeţi
    pentru câmpurile frumoase,
        pentru viţa plină de rod
13şi pentru pământul poporului meu
    pe care cresc acum spini şi mărăcini!
Plângeţi pentru toate casele de petrecere
    şi pentru această cetate plină de veselie!
14Căci fortăreaţa va fi abandonată,
    cetatea zgomotoasă va fi părăsită,
citadela şi turnul de veghe
    vor deveni vizuini pe vecie,
o bucurie pentru măgarii sălbatici
    şi o păşune pentru turme,
15până va fi turnat peste noi Duhul de sus
    şi pustia va deveni o grădină,
        iar grădina va fi privită ca o pădure.
16Atunci judecata dreaptă va locui în pustie.
    Da, dreptatea va locui în grădina roditoare.
17Rodul dreptăţii va fi pacea,
    iar urmările dreptăţii vor fi liniştea şi încrederea pe vecie.
18Poporul Meu va trăi într-o locuinţă paşnică,
    într-un lăcaş sigur,
        în locuri de odihnă liniştite.
19Chiar dacă pădurea va cădea sub grindină
    şi cetatea va fi făcută una cu pământul,
20fericiţi veţi fi,
    semănând de-a lungul oricărei ape
        şi lăsând boul şi măgarul să pască liberi.

Footnotes

  1. Isaia 32:8 Sau: şi prin ele va sta drept