Mângâiere pentru poporul lui Dumnezeu
1„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu!
zice Dumnezeul vostru.
2Vorbiţi blând Ierusalimului
şi strigaţi-i
că truda lui s-a sfârşit,
că vina lui este ispăşită,
căci a primit din mâna Domnului
pedeapsă îndoită pentru toate păcatele sale!“
3„Un glas strigă în pustie:
«Pregătiţi calea Domnului,[a]
neteziţi în deşert
un drum pentru Dumnezeul nostru![b]
4Orice vale va fi înălţată
şi orice munte şi deal va fi aplecat;
orice râpă va deveni netedă
şi orice povârniş se va preface în câmpie.
5Atunci se va arăta slava Domnului,
şi oamenii o vor vedea cu toţii împreună,
căci gura Domnului a vorbit.»
6Un glas zice: «Strigă!»
«Ce să strig?», am întrebat eu.
«Orice făptură este ca iarba
şi toată gloria[c] ei este ca floarea de pe câmp!
7Iarba se usucă, iar floarea cade
când suflarea Domnului vine peste ea!»
Într-adevăr, ca iarba este poporul!
8Iarba se usucă, iar floarea cade,
însă Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pe vecie.
9Suie-te pe un munte înalt,
Sioane, aducător de veşti bune!
Înalţă-ţi glasul cu putere,
Ierusalime, aducător de veşti bune![d]
Înalţă-l, nu te teme!
Spune cetăţilor lui Iuda:
«Iată-L pe Dumnezeul vostru!»
10Iată, Stăpânul Domn vine cu putere,
stăpânind prin braţul Său.
Plata Lui vine cu El
şi răsplata Lui Îl însoţeşte.
11El Îşi va paşte turma ca un păstor;
Îşi va strânge mieii în braţe,
îi va lua la piept
şi va călăuzi blând oile care alăptează.
12Cine a măsurat apele în palma lui
şi a trasat cerurile cu lăţimea palmei?
Cine a strâns pulberea pământului într-o măsură?
Cine a cântărit munţii cu cântarul
şi dealurile cu o cumpănă?
13Cine a cercetat Duhul Domnului
şi cine L-a îndrumat ca sfătuitor al Său?
14Cu cine s-a sfătuit El ca să fie luminat?
Cine L-a învăţat calea dreptăţii?
Cine L-a învăţat cunoaşterea
şi I-a arătat cărarea priceperii?
15Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă într-o găleată,
sunt considerate ca praful de pe cântar.
Pentru El, insulele nu cântăresc mai mult decât un fir de praf.
16Libanul nu ajunge pentru foc,
nici animalele lui pentru arderea de tot.
17Toate neamurile sunt un nimic înaintea Lui;
mai puţin decât nimic
şi deşertăciune preţuiesc ele în faţa Sa.
18Cu cine, deci, L-aţi putea asemăna pe Dumnezeu?
Ce imagine aţi putea găsi pentru El?
19Un idol? – un meşter îl toarnă
şi apoi un aurar îl poleieşte cu aur
şi îi face lănţişoare de argint.
20Săracul, care nu-şi permite aceasta,
alege un lemn ce nu putrezeşte
şi îşi caută un meşter iscusit
pentru ca acesta să-i facă un idol care să nu se clatine.
21Nu ştiţi?
N-aţi auzit?
Nu vi s-a făcut cunoscut de la început?
N-aţi învăţat nimic de la întemeierea pământului?
22El este Cel Ce şade deasupra cercului pământului,
ai cărui locuitori par nişte lăcuste.
El este Cel Ce întinde cerurile ca pe un baldachin
şi le desfăşoară ca pe un cort de locuit.
23El este Cel Ce îi preface pe prinţi în nimic,
iar pe conducătorii pământului ca şi cum n-ar exista.
24De abia sunt sădiţi,
de abia sunt semănaţi,
de abia li s-au înrădăcinat tulpinile în pământ,
că El şi suflă peste ei, uscându-i,
iar vijelia îi ia ca pe nişte paie.
25«Deci, cu cine M-aţi putea asemăna?
Cine Mi-ar putea fi egal?» zice Cel Sfânt.
26Ridicaţi-vă ochii spre ceruri şi priviţi:
Cine a creat toate acestea?
El, Cel Care face să apară oştirile lor una câte una,
chemându-le pe nume.
Atât de mare este tăria Lui, atât de tare este puterea Lui,
că nici una nu lipseşte.
27De ce spui, Iacove,
de ce zici, Israele:
«Calea mea este ascunsă de Domnul
şi dreptul meu nu este luat în seamă de Dumnezeul meu?»
28Nu ştii?
N-ai auzit?
Domnul este Dumnezeul cel Veşnic,
creatorul marginilor pământului.
El nu oboseşte, nici nu osteneşte,
iar priceperea Lui este de nepătruns.
29El dă putere celui obosit
şi îl întăreşte pe cel fără putere.
30Flăcăii vor obosi şi vor osteni,
tinerii se vor împiedica şi vor cădea,
31dar cei ce se încred în Domnul îşi vor înnoi puterea,
se vor înălţa prinzând aripi ca vulturii,
vor alerga şi nu vor osteni,
vor umbla şi nu vor obosi.