Viziunea lui Isaia şi chemarea lui
1În anul morţii regelui Uzia, L-am văzut pe Stăpânul şezând pe un tron înalt şi măreţ, marginea mantiei Lui umplând Templul[a]. 2Deasupra Lui stăteau serafimi. Fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. 3Strigau unul către altul şi ziceau:
„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Oştirilor!
Întreg pământul este plin de slava Lui!“
4Uşorii[b] şi pragurile s-au cutremurat de glasul lor, iar Casa s-a umplut de fum. 5Am strigat:
„Vai de mine! Sunt pierdut!
Căci sunt un om cu buze necurate,
şi trăiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate,
iar ochii mei au văzut pe Împăratul, Domnul Oştirilor!“
6Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. 7Mi-a atins gura cu el şi a zis:
„Iată! Cărbunele acesta ţi-a atins buzele.
Acum vina ta este dată la o parte şi păcatul tău este ispăşit.“
8Apoi am auzit glasul Stăpânului, întrebând:
– Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi?
– Iată-mă! Trimite-mă! am zis eu.
9El a zis:
– Du-te la cei din poporul acesta şi spune-le:
„Să ascultaţi întruna, dar să nu înţelegeţi
şi să priviţi mereu, dar să nu pricepeţi!“
10Împietreşte inima celor din acest popor!
Fă ca urechile lor să audă greu şi închide-le ochii,
ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile,
să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să fie vindecaţi!
11Atunci am întrebat:
– Până când, Stăpâne?
El mi-a răspuns:
– Până când cetăţile vor fi prefăcute în ruină
şi vor fi lipsite de locuitori,
până când casele vor rămâne goale,
iar ogoarele devastate şi pustii;
12până când Domnul îi va trimite pe toţi departe,
iar ţara va rămâne în întregime părăsită.
13Chiar dacă o zecime va rămâne în ea,
aceasta va fi pustiită din nou.
Dar aşa cum unui terebint sau unui stejar
îi rămâne buturuga atunci când este tăiat,
tot aşa sămânţa sfântă va fi ca o buturugă în ţară.