1Iov şi-a continuat discursul şi a mai zis:
2 „O! de-aş mai fi ca în lunile trecute,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu!
3 Când candela Lui lumina peste capul meu
şi prin lumina Lui umblam în întuneric!
4 Când eram în zilele puterii mele,
când prietenia lui Dumnezeu era peste cortul meu,
5 când Cel Atotputernic era încă cu mine
şi copiii mei erau în jurul meu,
6 când mi se scăldau paşii în smântână,
iar stânca turna lângă mine pâraie de untdelemn.
7 Când mergeam la poarta cetăţii,
când îmi pregăteam scaunul în piaţă,
8 cei tineri mă vedeau şi se trăgeau înapoi
şi cei bătrâni se ridicau şi rămâneau în picioare,
9 conducătorii se opreau din vorbit
şi-şi puneau mâna la gură,
10 glasul căpeteniilor amuţea
şi li se lipea limba de cerul gurii.
11 Oricine mă auzea mă vorbea de bine
şi oricine mă vedea era de partea mea,
12 pentru că scăpam pe săracul care cerea ajutor
şi pe orfanul care nu avea sprijin.
13 Omul care murea mă binecuvânta;
făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 Mă îmbrăcam cu dreptatea precum cu o haină,
judecata dreaptă îmi era robă şi turban;
15 eram ochi pentru cel orb
şi picior pentru cel olog;
16 eram tată pentru cel în nevoie
şi cercetam cauza celui străin.
17 Zdrobeam colţii celui nedrept
şi smulgeam prada din dinţii lui.
18 Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu
şi zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19 Rădăcinile mele vor ajunge la apă
şi roua va sta toată noaptea pe ramurile mele;
20 gloria mea va fi mereu proaspătă,
iar în mână voi avea întotdeauna un arc nou.»
21 Toţi mă ascultau şi aşteptau,
tăceau aşteptând sfatul meu.
22 După ce vorbeam, nu mai vorbea nimeni,
şi cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23 Ei mă aşteptau cum se aşteaptă ploaia,
îşi deschideau gura ca după o ploaia târzie[a].
24 Când îşi pierdeau încrederea, le zâmbeam,
şi seninătatea feţei mele le era scumpă[b].
25 Le alegeam calea şi le eram conducător,
locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale,
eram ca unul care îi mângâie pe cei ce se jelesc.