Primul discurs al lui Elifaz din Teman
1Atunci Elifaz din Teman a luat cuvântul şi i-a zis:
2 „Dacă ar îndrăzni cineva să-ţi vorbească, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3 Iată că tu i-ai învăţat pe mulţi,
tu ai întărit mâinile slăbite.
4 Cuvintele tale i-au ridicat pe cei ce se clătinau
şi au întărit genunchii care se îndoiau.
5 Dar acum necazul a venit asupra ta
şi eşti descurajat;
te atinge şi te laşi copleşit.
6 Nu este oare frica de Dumnezeu încrederea ta,
iar curăţia căilor tale nu este ea nădejdea ta?
7 Gândeşte-te, te rog! A pierit vreodată un om nevinovat?
Sau au fost vreodată cei drepţi nimiciţi?
8 Aşa cum am văzut eu, cei care ară răutatea
şi seamănă necazul, le culeg roadele.
9 Suflarea lui Dumnezeu îi nimiceşte,
iar izbucnirea mâniei Sale îi mistuie.
10 Urletul leului, răgetul leului fioros încetează
şi colţii leilor tineri sunt zdrobiţi.
11 Leul cel puternic piere din lipsă de pradă,
iar puii leoaicei sunt risipiţi.
12 Mi s-a spus un cuvânt pe ascuns,
urechea mea a auzit o şoaptă.
13 În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor nopţii,
când oamenii sunt cuprinşi de un somn adânc,
14 m-au năpădit frica şi cutremurul
şi-au început să-mi tremure oasele.
15 Un duh a trecut uşor prin faţa mea;
atunci părul de pe trup mi s-a zbârlit.
16 S-a oprit,
dar nu i-am putut desluşi înfăţişarea;
conturul cuiva era înaintea ochilor mei.
Şi am auzit un glas care şoptea:
17 «Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
Poate el să fie curat înaintea Făcătorului său?[a]
18 Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi
şi găseşte greşeli chiar şi la îngerii Săi,
19 cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut,
ale căror temelii sunt în ţărână
şi care sunt striviţi mai uşor decât o molie.
20 De dimineaţa până seara sunt nimiciţi;
pier şi sunt daţi uitării pentru totdeauna.
21 Nu le este smulsă oare funia cortului lor?
Ei mor însă fără să fi dobândit înţelepciune.»[b]