Ezechiel 7

Iminenţa dezastrului

1Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: „Fiul omului, aşa îi vorbeşte Stăpânul Domn ţării lui Israel: «Sfârşitul! A venit sfârşitul peste cele patru colţuri ale ţării! Acum sfârşitul este peste tine! Voi trimite mânia Mea împotriva ta. Te voi judeca după cum ţi-e umbletul şi voi pune peste tine povara tuturor urâciunilor tale. Nu mă voi uita cu milă la tine şi nu te voi cruţa, ci îţi voi răsplăti după cum ţi-e umbletul şi potrivit cu urâciunile care au loc în mijlocul tău. Şi vei şti astfel că Eu sunt Domnul.»

Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, vine dezastru peste dezastru[a]! Vine sfârşitul! Vine sfârşitul! S-a deşteptat împotriva ta! Iată-l venind! Vine osânda peste tine, locuitor al ţării! Vine vremea! Ziua este aproape! Pe munţi este panică, nu strigăte de bucurie! Acum sunt aproape să-Mi revărs furia asupra ta şi să-Mi consum mânia împotriva ta. Te voi judeca după cum ţi-e umbletul şi îţi voi face după toate urâciunile tale. Nu mă voi uita cu milă la tine şi nu te voi cruţa, ci îţi voi răsplăti după cum ţi-e umbletul şi potrivit cu urâciunile care au loc în mijlocul tău. Şi vei şti astfel că Cel Ce loveşte sunt Eu, Domnul!

10 Iată ziua! Iat-o că vine! Vine osânda[b]! Ramura a înmugurit! Aroganţa a înfrunzit! 11 Violenţa s-a înălţat ca să slujească de toiag răutăţii: nu va mai rămâne nimic din ei, nici din mulţimea lor, nici din bogăţia lor; nu va mai rămâne nimic deosebit între ei. 12 Vine vremea! Se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, iar vânzătorul să nu bocească, deoarece mânia se va revărsa peste toată mulţimea. 13 Căci vânzătorul nu se va mai întoarce la ceea ce a vândut[c], cât timp trăiesc amândoi, fiindcă viziunea cu privire la mulţime nu se va schimba. Din cauza nelegiuirilor lor, nu-şi vor scăpa viaţa nici unul. 14 Sunaţi din trâmbiţă şi pregătiţi totul! Nici unul însă nu va merge la luptă, căci mânia Mea se va revărsa peste toată mulţimea. 15 Pe stradă va fi sabia, iar în casă – molima şi foametea. Cine va fi pe câmp va muri de sabie, iar pe cel ce va fi în cetate îl vor devora foametea şi molima. 16 Cei ce vor scăpa cu viaţă dintre ei se vor afla în munţi, ca porumbeii văilor, gemând cu toţii, fiecare pentru nelegiuirea lui. 17 Toate mâinile vor slăbi şi pe toţi genunchii se va scurge apă[d]. 18 Se vor încinge cu saci şi tremurul îi va cuprinde pe toţi. Toate feţele vor fi acoperite de ruşine şi toate capetele vor fi rase. 19 Îşi vor arunca argintul pe străzi, iar aurul le va fi ca o necurăţie. Argintul şi aurul lor nu vor putea să-i scape în ziua furiei Domnului; nu vor putea nici să le sature sufletul, nici să le umple pântecele, căci ele au fost cauza care i-a făcut să cadă în nelegiuire. 20 Se mândreau cu frumuseţea podoabelor lor, din care îşi făceau chipurile urâciunilor lor, ale idolilor lor respingători. De aceea le voi preface într-o necurăţie. 21 Le voi da ca pradă în mâna străinilor, vor fi de jaful celor răi de pe pământ şi ei le vor pângări. 22 Îmi voi întoarce faţa de la ei şi prădătorii vor întina preţiosul Meu Lăcaş; vor intra în el şi-l vor întina.

23 Pregăteşte lanţul, căci ţara este plină de vărsare de sânge, iar cetatea este plină de violenţă. 24 Voi aduce cele mai rele neamuri ca să le ia în stăpânire casele; voi pune capăt mândriei celor puternici, iar sanctuarele lor vor fi pângărite. 25 Când va veni teroarea, ei vor căuta pacea, dar nu o vor găsi. 26 Va veni dezastru după dezastru, va sosi veste după veste. Atunci vor încerca să găsească o viziune din partea profetului, dar învăţătura din Lege a preotului va fi pierdută şi sfatul bătrânilor la fel. 27 Regele va jeli, prinţul va fi îmbrăcat în disperare şi mâinile poporului din ţară vor tremura. Le voi face după umbletele lor şi-i voi judeca după legile lor. Şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul.»“

Footnotes

  1. Ezechiel 7:5 Câteva mss TM; cele mai multe mss TM: «Iată, vine un dezastru! Un dezastru nemaipomenit!
  2. Ezechiel 7:10 Sensul termenului în ebraică este nesigur
  3. Ezechiel 7:13 Probabil cu referire la anul de veselie (vezi Lev. 25)
  4. Ezechiel 7:17 Sau: genunchii se vor înmuia