Profeţie împotriva lui Gog
1Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: 2 „Fiul omului, îndreaptă-ţi faţa spre Gog[a], din ţara lui Magog,[b] prinţ conducător[c] al Meşekului şi al Tubalului[d], şi profeţeşte împotriva lui. 3 Spune că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ta, Gog, prinţ conducător al Meşekului şi al Tubalului. 4 Te voi întoarce, îţi voi pune cârlige în fălci şi te voi scoate afară pentru luptă, pe tine şi pe toată oştirea ta, cai şi călăreţi, toţi echipaţi în chip minunat, o mare mulţime cu scut şi pavăză, cu toţii mânuind sabia. 5 Persia, Cuş[e] şi Put[f] vor fi împreună cu ei, cu toţii având scut şi coif. 6 Va mai fi şi Gomer[g] cu toate hoardele lui, precum şi Bet-Togarma[h], din părţile îndepărtate ale nordului, cu toate hoardele ei – împreună cu tine vor fi multe popoare.
7 Pregăteşte-te deci şi fii gata, atât tu, cât şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Tu îi vei fi călăuză! 8 După multe zile vei fi pregătit; la sfârşitul anilor vei veni împotriva unei ţări refăcute de pe urma sabiei şi adunată din mai multe popoare pe munţii lui Israel, munţi care fuseseră multă vreme pustii. Ea va fi atunci o ţară scoasă dintre popoare, care locuieşte în siguranţă. 9 Vei înainta şi vei veni ca o furtună devastatoare; vei fi ca un nor care acoperă ţara, tu, împreună cu hoardele tale şi cu toate popoarele cele multe.»
10 Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «În ziua aceea multe gânduri îţi vor trece prin minte şi vei pune la cale un plan rău. 11 Vei zice: ‘Voi înainta împotriva acestei ţări pline de sate nefortificate şi voi ataca nişte oameni liniştiţi, care stau fără griji în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri, fără zăvoare şi fără porţi. 12 Voi prăda ce este de prădat şi voi jefui ce este de jefuit. Îmi voi întoarce mâna împotriva acestor ruine locuite din nou şi împotriva acestui popor adunat dintre neamuri, care are vite şi avuţii şi locuieşte în centrul ţării[i].’ 13 Şeba şi Dedan[j], negustorii din Tarşiş[k] şi toţi leii lui tineri[l] îţi vor zice: ‘Vii să prădezi ce este de prădat? Ţi-ai adunat mulţimea să jefuieşti ce este de jefuit, să-ţi însuşeşti argint şi aur, să iei vite şi avuţii, ca să obţii o pradă mare?’»
14 De aceea profeţeşte, fiul omului, şi spune-i lui Gog că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Nu-i aşa că te vei pregăti în[m] ziua aceea, când poporul Meu, Israel, va locui în siguranţă? 15 Atunci vei veni din ţinutul tău, din părţile îndepărtate ale nordului, tu şi popoarele cele multe împreună cu tine, toţi călare pe cai, o mare mulţime, o oştire numeroasă. 16 Gog, vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor care acoperă ţara. În zilele de pe urmă te voi aduce împotriva ţării Mele ca să Mă cunoască neamurile, când Mă voi arăta sfânt prin tine înaintea ochilor lor!»
17 Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Nu eşti tu acela despre care am vorbit în vechime prin slujitorii Mei, profeţii lui Israel? Ei au profeţit atunci ani de-a rândul că te voi aduce împotriva lor. 18 În ziua aceea, în ziua în care Gog va veni împotriva ţării lui Israel, zice Stăpânul Domn, Îmi va izbucni furia aprinsă. 19 În gelozia şi în focul răbufnirii Mele, declar că în ziua aceea va fi un mare cutremur în ţara lui Israel. 20 Peştii mării, păsările cerului, fiarele câmpului, toate creaturile care se târăsc pe pământ şi toţi oamenii de pe faţa pământului se vor cutremura de prezenţa Mea. Atunci munţii se vor răsturna, stâncile vor cădea şi orice zid se va prăbuşi la pământ. 21 Voi chema o sabie împotriva lui Gog pe toţi munţii Mei, zice Stăpânul Domn; sabia fiecărui om va fi împotriva fratelui său. 22 Îl voi judeca prin molimă şi prin vărsare de sânge. Ploaie năprasnică, grindină cât piatra, foc şi pucioasă voi revărsa peste el, peste hoardele lui şi peste multele popoare care vor fi cu el. 23 Îmi voi arăta astfel mărirea şi sfinţenia şi Mă voi face cunoscut în ochii multor neamuri. Şi vor şti că Eu sunt Domnul.»“
Footnotes
- Ezechiel 38:2 Fie nume propriu, fie un titlu atribuit oricărui duşman al poporului lui Dumnezeu (LXX foloseşte acest cuvânt pentru a desemna diferiţi conducători, duşmani ai poporului lui Dumnezeu: Num. 24:7; Amos 7:1); peste tot în capitol
- Ezechiel 38:2 Descendent al lui Iafet (Gen. 10:2); probabil teritoriul la nord de Marea Neagră şi Marea Caspică, locuit de sciţi
- Ezechiel 38:2 Sau, puţin probabil: prinţul Roşului; nume propriu sau locaţie geografică neatestată în altă parte, în Biblie sau în literatura antică; şi în v. 3
- Ezechiel 38:2 Vezi nota de la 27:13
- Ezechiel 38:5 Vezi nota de la 30:4
- Ezechiel 38:5 Vezi nota de la 27:10
- Ezechiel 38:6 Unul dintre descendenţii lui Iafet (Gen. 10:2); probabil cimerienii, originari la nord de Marea Neagră
- Ezechiel 38:6 Vezi nota de la 27:14
- Ezechiel 38:12 Sau: centrul lumii, termenul ebraic pentru centru având şi sensul de ombilic, iar termenul ebraic pentru ţară având şi sensul de pământ, lume
- Ezechiel 38:13 Vezi nota de la 27:15
- Ezechiel 38:13 Vezi nota de la 27:12
- Ezechiel 38:13 TM; sau, cf. 32:2: conducătorii lor; Teodotion, Siriacă: toate aşezările lui
- Ezechiel 38:14 LXX; TM: că vei observa