Ezechiel 37

Valea cu oase uscate

1Mâna Domnului a venit peste mine, m-a dus prin Duhul Domnului şi m-a lăsat jos în mijlocul unei văi. Valea era plină de oase. M-a pus să umblu peste ele încoace şi încolo şi iată că pe suprafaţa văii erau foarte multe oase, oase foarte uscate. Domnul mi-a zis:

– Fiul omului, vor putea oare aceste oase să prindă viaţă?

Eu I-am răspuns:

– Stăpâne Doamne, Tu ştii!

Atunci El mi-a zis:

– Profeţeşte despre oasele acestea şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi Cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Stăpânul Domn cu privire la oasele acestea: «Iată, voi face să intre suflare[a] în voi şi veţi prinde viaţă! Vă voi da tendoane, voi face să crească carne pe voi şi vă voi acoperi cu piele; voi pune suflare în voi şi veţi prinde viaţă. Şi veţi şti atunci că Eu sunt Domnul!»“

Am profeţit aşa cum mi se poruncise. În timp ce profeţeam, s-a auzit un zgomot ca un huruit. Şi iată că oasele s-au apropiat unele de celelalte! M-am uitat şi am văzut că aveau deja tendoane pe ele, carnea crescuse pe ele şi erau acoperite cu piele; dar încă nu era suflare în ele.

El mi-a zis:

– Profeţeşte suflării! Profeţeşte, fiul omului, şi spune-i suflării că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: „Vino, suflare, din cele patru vânturi şi suflă peste aceşti morţi ca să învie!“

10 Am profeţit aşa cum îmi poruncise şi suflarea a intrat în ei. Ei au înviat şi s-au ridicat în picioare. Era o oştire foarte, foarte mare.

11 Apoi El mi-a zis:

– Fiul omului, oasele acestea sunt toţi cei din Casa lui Israel. Iată că ei zic: „Oasele ne sunt uscate şi nu mai avem nici o speranţă! Suntem pierduţi!“ 12 De aceea profeţeşte şi spune-le că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: „Poporul Meu, Eu Însumi vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre şi vă voi aduce în ţara lui Israel. 13 Poporul Meu, când vă voi deschide mormintele şi vă voi scoate din mormintele voastre, veţi şti că Eu sunt Domnul. 14 Voi pune în voi suflarea Mea şi veţi învia. Vă voi aşeza din nou în patria voastră şi veţi şti că Eu, Domnul, am vorbit şi am făcut întocmai, zice Domnul.

Un singur popor sub un singur conducător

15 Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: 16 „Fiul omului, ia o bucată de lemn şi scrie pe ea: «Pentru Iuda şi pentru israeliţi, aliaţii săi». Ia apoi o altă bucată de lemn şi scrie pe ea: «Pentru Iosif, bucata de lemn a lui Efraim, şi pentru toţi cei din Casa lui Israel, care-i sunt aliaţi». 17 După aceea apropie-le una de alta şi fă-le o singură bucată, astfel încât să fie ca una singură în mâna ta.

18 Când cei din poporul tău îţi vor zice: «Nu vrei să ne explici ce înseamnă toate acestea?», 19 tu să le spui că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, Eu Însumi voi lua bucata de lemn a lui Iosif, care este în mâna lui Efraim, şi bucăţile de lemn ale aliaţilor lui din Israel, le voi apropia de bucata de lemn a lui Iuda şi le voi face o singură bucată de lemn, astfel că vor fi una în mâna Mea.»

20 Bucăţile de lemn pe care ai scris să le ţii în mână înaintea ochilor lor 21 şi să le spui că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, Eu Însumi îi voi lua pe israeliţi din mijlocul neamurilor unde s-au dus, îi voi strânge din toate părţile şi-i voi aduce în patria lor. 22 Voi face din ei un singur neam în ţara lor, pe munţii lui Israel; va fi un singur Împărat pentru toţi şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două regate. 23 Nu se vor mai pângări cu idolii lor, cu urâciunile lor şi cu toate nelegiuirile lor. Îi voi mântui de toate abaterile prin care au păcătuit[b] şi-i voi curăţi. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.

24 Robul meu, David, va fi Împărat peste ei şi va fi un singur Păstor[c] pentru toţi. Ei vor urma legile Mele şi vor păzi şi împlini hotărârile Mele. 25 Vor locui în ţara pe care am dat-o robului Meu Iacov, ţara în care au locuit strămoşii lor. Ei vor locui în ţară împreună cu copiii lor şi cu copiii copiilor lor pe vecie, iar Robul Meu David le va fi Prinţ pe vecie. 26 Voi încheia cu ei un legământ de pace; va fi un legământ veşnic cu ei. Îi voi aşeza iarăşi, îi voi înmulţi şi voi pune Lăcaşul Meu în mijlocul lor pe vecie. 27 Tabernaculul Meu va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. 28 Când Lăcaşul Meu va fi în mijlocul lor pe vecie, neamurile vor şti că Eu sunt Domnul, Cel Care-l sfinţesc pe Israel.»“

Footnotes

  1. Ezechiel 37:5 Termenul ebraic poate însemna şi vânt sau duh / Duh; şi în vs. 6-14
  2. Ezechiel 37:23 Multe mss TM, LXX; cele mai multe mss TM: Îi voi salva din toate adunările în care au păcătuit
  3. Ezechiel 37:24 Vezi Ioan 10:14