1„Fiul omului, profeţeşte împotriva lui Gog[a] şi spune că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ta, Gog, prinţ conducător[b] al Meşekului şi al Tubalului[c]! 2 Te voi întoarce, te voi conduce, te voi lua din părţile îndepărtate ale nordului şi te voi aduce împotriva munţilor lui Israel. 3 Îţi voi rupe arcul din mâna stângă şi voi face să-ţi cadă săgeţile din mâna dreaptă. 4 Tu, toate hoardele tale şi popoarele care vor fi cu tine veţi cădea pe munţii lui Israel. Te voi da ca hrană păsărilor de pradă de tot felul şi fiarelor câmpului. 5 Vei cădea pe suprafaţa câmpului, căci Eu am vorbit, zice Stăpânul Domn.
6 Voi trimite foc împotriva lui Magog[d] şi împotriva celor ce locuiesc în siguranţă în ostroave şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul.
7 Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu, Israel, şi nu voi mai lăsa să fie profanat Numele Meu cel sfânt! Atunci popoarele vor şti că Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel.
8 Iată că vine! Se va întâmpla întocmai, zice Stăpânul Domn. Aceasta este ziua despre care am vorbit!
9 Atunci locuitorii cetăţilor lui Israel vor ieşi şi vor face foc din armamentul de război; vor face foc din scuturile mici şi din cele mari, din arcuri, din săgeţi, din măciuci şi din lănci şi vor întreţine focul cu ele timp de şapte ani. 10 Nu vor mai avea nevoie să ia lemne de pe câmp sau să taie lemne din păduri, căci vor face foc din armamentul de război. Îi vor prăda pe cei ce i-au prădat şi îi vor jefui pe cei ce i-au jefuit, zice Stăpânul Domn.
11 În ziua aceea, îi voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel, şi anume valea celor care călătoresc[e], la răsărit, spre[f] mare[g]. Acest loc va bloca trecerea călătorilor, căci acolo îl vor înmormânta pe Gog împreună cu întreaga lui mulţime. Valea aceea o vor numi valea Hamon-Gog[h].
12 Şapte luni de zile îi vor trebui Casei lui Israel ca să-i înmormânteze şi să cureţe ţara. 13 Tot poporul ţării îi va înmormânta şi i se va duce vestea în ziua când voi fi proslăvit, zice Stăpânul Domn.
14 Vor alege oameni care să străbată ţara neîncetat şi să înmormânteze trupurile rămase pe suprafaţa pământului, ca să cureţe astfel ţara. La sfârşitul celor şapte luni ei vor începe să caute. 15 Când cei ce vor străbate ţara vor vedea oasele unui om, vor ridica un semn lângă el, până când cei ce sapă mormintele îl vor înmormânta în valea Hamon-Gog. 16 Va fi acolo şi o cetate al cărei nume este Hamona[i]. Aşa vor curăţa ei ţara!»
17 Fiul omului, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Spune-le păsărilor de tot felul şi tuturor fiarelor câmpului astfel: ‘Adunaţi-vă! Veniţi! Strângeţi-vă din toate părţile pentru jertfa pe care o înjunghii pentru voi, o jertfă mare pe munţii lui Israel! Acolo veţi mânca carne şi veţi bea sânge. 18 Veţi mânca carnea celor viteji şi veţi bea sângele prinţilor pământului, ca şi cum ar fi berbeci, miei, ţapi şi tauri – toate animale îngrăşate din Başan. 19 Din jertfa pe care o voi înjunghia pentru voi veţi mânca grăsime pe săturate şi veţi bea sânge până vă veţi îmbăta. 20 Vă veţi sătura la masa Mea de carnea cailor şi a călăreţilor, de carnea celor viteji şi a ostaşilor de tot felul!’», zice Stăpânul Domn.
21 Îmi voi arăta slava printre neamuri şi toate neamurile vor vedea judecata pe care o voi aduce şi mâna pe care o voi întinde împotriva lor. 22 Începând din acea zi, cei din Casa lui Israel vor şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor. 23 Şi neamurile vor înţelege că cei din Casa lui Israel au fost duşi în exil din cauza fărădelegilor lor, prin care au fost necredincioşi faţă de Mine. De aceea Mi-am ascuns faţa de ei, i-am dat pe mâna duşmanilor lor şi au căzut cu toţii răpuşi de sabie. 24 M-am purtat cu ei după necurăţia lor şi după nelegiuirile lor şi Mi-am ascuns faţa de ei.“
25 Totuşi aşa vorbeşte Stăpânul Domn: „Acum însă, îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iacov, voi avea milă de toată Casa lui Israel şi voi fi zelos pentru Numele Meu cel sfânt. 26 Atunci îşi vor purta ruşinea şi toate faptele lor de necredincioşie pe care le-au săvârşit împotriva Mea când locuiau în ţară în siguranţă şi nu-i înspăimânta nimeni.[j] 27 Când îi voi aduce înapoi dintre popoare şi îi voi aduna din ţările duşmanilor lor, Mă voi arăta sfânt prin ei înaintea multor neamuri. 28 Şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, Care i-am trimis în exil printre neamuri, dar Care i-am strâns apoi în ţara lor, fără să mai las nici unul în captivitate. 29 Nu-Mi voi mai ascunde faţa de ei, căci voi turna Duhul Meu peste cei din Casa lui Israel, zice Stăpânul Domn.“
Footnotes
- Ezechiel 39:1 Vezi nota de la 38:2; peste tot în capitol
- Ezechiel 39:1 Vezi nota de la 38:2
- Ezechiel 39:1 Vezi nota de la 27:13
- Ezechiel 39:6 Vezi nota de la 38:2
- Ezechiel 39:11 Sau: valea Abarim
- Ezechiel 39:11 Sau: la răsărit de
- Ezechiel 39:11 Marea Moartă
- Ezechiel 39:11 Hamon-Gog înseamnă Hoardele lui Gog; şi în v. 15
- Ezechiel 39:16 Hamona înseamnă Hoarda
- Ezechiel 39:26 Sau: Vor uita de batjocura şi de toate faptele lor de necredincioşie pe care le-au săvârşit împotriva Mea când vor locui în ţară în siguranţă şi nu-i va înspăimânta nimeni.