1Apoi a început să le vorbească în pilde:
– Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn de pază.[a] Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. 2 La vremea roadelor a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei partea cuvenită din roadele viei.
3 Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 A trimis din nou la ei un alt sclav, dar şi pe acesta l-au bătut peste cap şi l-au înjosit. 5 A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, şi apoi încă mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.
6 Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, spunându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta!“
7 Dar viticultorii aceia şi-au zis între ei: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră!“ 8 Şi l-au apucat, l-au omorât şi l-au scos afară din vie.
9 Aşadar, ce va face stăpânul viei? Va veni şi-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. 10 N-aţi citit acest loc din Scriptură unde scrie:
„Piatra pe care au respins-o zidarii
a devenit piatra din capul unghiului.
11 Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri!“?[b]
12 Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de popor; căci ei ştiau că împotriva lor spusese Isus pilda. Aşa că L-au lăsat şi au plecat.
Tributul datorat Cezarului
13 I-au trimis la El pe câţiva dintre farisei şi dintre irodieni[c] ca să-L prindă în cursă cu vorba. 14 Ei au venit şi I-au zis:
– Învăţătorule, ştim că eşti corect, fără să-Ţi pese de nimeni, căci nu cauţi la faţa omului, ci îi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului[d] sau nu? Să plătim sau să nu plătim?
15 El însă, înţelegând ipocrizia lor, le-a zis:
– De ce Mă puneţi la încercare? Aduceţi-Mi un denar[e], să-l văd!
16 Ei I-au adus. Isus i-a întrebat:
– Chipul acesta şi inscripţia, ale cui sunt?
– Ale Cezarului, I-au răspuns ei.
17 Isus le-a zis:
– Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu![f]
Ei au rămas uimiţi de El.
Despre înviere
18 Au venit la El saducheii[g], care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat:
19 – Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii şi-i rămâne astfel doar soţia, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său.[h] 20 Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar a murit fără să lase vreun urmaş. 21 Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar şi el a murit fără să lase vreun urmaş. Aşa s-a întâmplat şi cu al treilea. 22 Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat vreun urmaş. Femeia a murit ultima dintre toţi. 23 La înviere, (când se vor scula,)[i] soţia căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de soţie!
24 Isus le-a răspuns:
– Oare nu vă rătăciţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când se vor scula din morţi, nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. 26 Iar cu privire la faptul că cei morţi sunt înviaţi, n-aţi citit în cartea lui Moise, acolo unde scrie despre tufiş, cum i-a vorbit Dumnezeu şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.“[j]? 27 El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii! Sunteţi foarte rătăciţi!
Cea mai mare poruncă
28 Unul dintre cărturari venise şi-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat:
– Care este cea dintâi poruncă dintre toate?
29 Isus i-a răspuns:
– Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.[k] 30 Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.“[l] (Aceasta este cea dintâi poruncă.)[m] 31 Iar a doua este următoarea: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“[n] Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.
32 Cărturarul I-a zis:
– Bine, Învăţătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, şi anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El 33 şi că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea şi cu toată puterea şi a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuţi este mult mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.
34 Când a văzut Isus că răspunsese cu înţelepciune, i-a zis:
– Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.
Şi nimeni nu mai îndrăznea să-i pună vreo întrebare.
Al cui fiu este Cristos?
35 În timp ce dădea învăţătură în Templu, Isus a întrebat:
– Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? 36 David însuşi, în Duhul Sfânt, spune:
37 David însuşi Îl numeşte „Domn“; deci cum este El fiul lui?
Mulţimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
38 În învăţătura Lui, spunea: „Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, să fie salutaţi prin pieţe 39 şi să li se dea scaunele de onoare în sinagogi şi locurile de onoare la mese. 40 Ei devorează casele văduvelor şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceştia vor primi o condamnare mult mai mare.“
Văduva săracă şi dărnicia ei
41 S-a aşezat în faţa vistieriei[q] Templului şi se uita cum punea mulţimea bani în vistierie. Mulţi din cei bogaţi puneau mult. 42 A venit şi o văduvă săracă şi a pus două lepta[r], care fac un codrantes[s].
43 Isus i-a chemat pe ucenicii Lui şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care au pus în vistierie, 44 pentru că toţi au pus din abundenţa lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“
Footnotes
- Marcu 12:1 Vezi Is. 5:1-2, 7
- Marcu 12:11 Vezi Ps. 118:22, 23
- Marcu 12:13 Susţinători ai dinastiei irodiene; irodienii erau partizani ai romanilor, cu sprijinul cărora domnea dinastia irodiană, deci erau favorabili tributului, pe când fariseii erau nişte naţionalişi moderaţi, care nu agreau tributul
- Marcu 12:14 Titlu purtat de împăraţii romani, preluat de la Iulius Caesar (44 î.Cr.); şi în vs. 16-17
- Marcu 12:15 Moneda romană obişnuită în acele vremuri; pe o parte avea chipul împăratului roman iar pe cealaltă o inscripţie care susţinea că acesta este divin
- Marcu 12:17 Probabil o aluzie la pretenţia afirmaţiei de pe reversul monedei; vezi nota de la v. 15
- Marcu 12:18 Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoţeşti; respectau legea scrisă, însă respingeau învăţăturile despre înviere, îngeri şi duhuri (vezi F.A. 23:8)
- Marcu 12:19 Vezi Deut. 25:5-6; în cf. cu legea leviratului (lat. levir, „cumnat“), fiul care avea să se nască era moştenitorul celui decedat, pentru a-i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei şi pentru a-i asigura văduvei un trai liniştit
- Marcu 12:23 Cele mai timpurii şi mai importante mss nu conţin aceste cuvinte
- Marcu 12:26 Vezi Ex. 3:6
- Marcu 12:29 Sau: Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul
- Marcu 12:30 Vezi Deut. 6:4-5
- Marcu 12:30 Multe mss importante nu conţin această propoziţie
- Marcu 12:31 Vezi Lev. 19:18
- Marcu 12:36 În TM cuvintele pentru Domnul sunt diferite: Domnul (YHWH) i-a zis Stăpânului (Adoni) meu; în textul grecesc: Domnul (Kurios) i-a zis Domnului (Kurios) meu
- Marcu 12:36 Vezi Ps. 110:1
- Marcu 12:41 Cu referire la locul unde se aflau cutiile pentru daruri, daruri ce luau drumul vistieriei; Mişna (culegere de texte legislative, reflectând cinci secole de tradiţie: 300 î.Cr.-200 d.Cr.) atestă existenţa a 13 astfel de cutii în Templu; şi în v. 43
- Marcu 12:42 Un lepton era jumătate de cvadrant (vezi nota următoare) şi a 128-a parte dintr-un denar (vezi nota de la 6:37)
- Marcu 12:42 Sau: cvadrant, cea mai mică monedă romană din bronz; a 4-a parte dintr-un as (vezi nota de la Mt. 10:29) şi a 64-a dintr-un denar (vezi nota de la 6:37)