Marcu 2

Isus vindecă un paralitic

1Câteva zile mai târziu, Isus a venit din nou în Capernaum. Când s-a auzit că El este în casă, s-au adunat atât de mulţi oameni, încât nu mai rămăsese loc nici măcar în faţa uşii. Isus le vorbea din Cuvânt. Atunci au venit nişte oameni care au adus la El un paralitic, purtat de patru dintre ei. Fiindcă n-au putut să-l aducă la Isus din cauza mulţimii, ei au dat la o parte acoperişul casei[a] unde era Isus, au făcut o spărtură şi au coborât pe acolo targa pe care era aşezat paraliticul. Când a văzut Isus credinţa lor, i-a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!“

Câţiva cărturari, care şedeau acolo, îşi ziceau în inimile lor: „Cum vorbeşte Omul Acesta astfel? Blasfemiază! Cine poate ierta păcatele decât numai Dumnezeu?!“

Isus însă, cunoscând imediat, în duhul Său, că ei gândeau astfel în ei înşişi, le-a zis: „De ce gândiţi astfel în inimile voastre? Ce este mai uşor, a spune paraliticului: «Păcatele îţi sunt iertate!», sau a spune: «Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!»? 10 Dar ca să ştiţi că Fiul Omului[b] are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele ...“, şi atunci i-a zis paraliticului: 11 „Ţie îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te acasă!“

12 El s-a ridicat, şi-a luat imediat targa şi a ieşit afară în faţa tuturor, aşa că toţi erau uimiţi şi Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „N-am mai văzut niciodată aşa ceva!“

Chemarea lui Levi

13 Isus a ieşit din nou lângă mare. Toată mulţimea a venit la El, iar El îi învăţa. 14 Plecând mai departe, El l-a văzut pe Levi[c], fiul lui Alfeu, şezând la masa unde se colectau taxele[d] şi i-a zis: „Urmează-Mă!“ El s-a ridicat şi L-a urmat.

15 În timp ce Isus şedea la masă în casa lui Levi, mulţi colectori de taxe[e] şi păcătoşi[f] şedeau acolo la masă cu El şi cu ucenicii Lui; căci erau mulţi care Îl urmau. 16 Când cărturarii care erau farisei[g] au văzut că El mănâncă împreună cu păcătoşii şi cu colectorii de taxe, i-au întrebat pe ucenicii Lui: „De ce mănâncă[h] cu colectorii de taxe şi cu păcătoşii?“

17 Însă Isus i-a auzit şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi! Eu n-am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi!“

Despre post

18 Ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor obişnuiau să postească[i]. Ei au venit la Isus şi L-au întrebat:

– De ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?

19 Isus le-a răspuns:

– Pot posti nuntaşii în timp ce mirele este cu ei? Atâta vreme cât îl au pe mire cu ei, nu pot posti. 20 Vor veni însă zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti.

21 Nimeni nu coase o bucată de pânză nouă la o haină veche, pentru că altfel peticul cel nou se va desprinde din haina cea veche şi ruptura se va face mai mare. 22 Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi. Dacă face aşa, vinul va crăpa burdufurile, iar vinul şi burdufurile vor fi distruse. Ci vinul nou se pune în burdufuri noi.

Isus, Domnul Sabatului

23 Într-o zi de Sabat, Isus trecea printre lanurile de grâu. În timp ce mergeau, ucenicii Lui au început să smulgă spice de grâu. 24 Fariseii I-au zis lui Isus:

– Uite, de ce fac ei ce nu este voie în ziua de Sabat?

25 El le-a răspuns:

– N-aţi citit niciodată ce a făcut David[j] atunci când a fost în nevoie şi i s-a făcut foame, atât lui, cât şi celor ce erau cu el? 26 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, pe vremea lui[k] Abiatar, marele preot, şi a mâncat pâinile prezentării, pe care nu este voie să le mănânce decât preoţii, şi cum a dat şi celor ce erau cu el?

27 Apoi le-a zis:

– Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat! 28 Aşa că Fiul Omului este Domn chiar şi al Sabatului.

Footnotes

  1. Marcu 2:4 Casele israelite din sec. I d.Cr. aveau un acoperiş plat, pe care se ajungea urcând nişte trepte, de obicei exterioare
  2. Marcu 2:10 Titlu mesianic pe care Isus Şi-l atribuie (vezi Dan. 7:13-14); apare de peste 80 de ori în Evanghelii; peste tot în carte
  3. Marcu 2:14 Sau: Matei (vezi Mt. 9:9; 10:3); şi în v. 15
  4. Marcu 2:14 Este vorba de vamă (impozitul pe circulaţia mărfurilor sau portorium), Capernaum aflându-se pe ruta comercială dintre Damasc, Galileea şi M. Mediterană. Vama era pusă pe produsele aduse în zonă spre comercializare şi intra în vistieria imperială; de aceea colectorii de taxe mai sunt numiţi şi vameşi
  5. Marcu 2:15 Localnici angajaţi de romani pentru a colecta taxele pentru ei; deoarece lucrau pentru romani şi pentru că adesea pretindeau o taxă mai mare decât cea reală, erau urâţi de oameni şi consideraţi trădători; erau paria ai societăţii, neavând dreptul să fie martori într-un proces, să fie judecători sau membri într-o sinagogă; peste tot în carte
  6. Marcu 2:15 Acei oameni care nu păzeau Legea lui Moise şi interpretările pe care i le dădeau fariseii; şi în v. 16
  7. Marcu 2:16 Nu toţi cărturarii erau farisei; unele mss conţin cărturarii şi fariseii. Fariseii formau o grupare religioasă care cunoştea şi respecta cu stricteţe litera Legii, precum şi alte tradiţii (reguli bazate pe o interpretare a legii scrise: legea orală); peste tot în carte.
  8. Marcu 2:16 Unele mss adaugă: şi bea
  9. Marcu 2:18 În Lege era prescris un singur post anual, de Ziua Ispăşirii (vezi Lev. 16:29); după exilul babilonian erau ţinute alte patru posturi anuale (vezi Zah. 7:5; 8:19). Fariseii posteau de două ori pe săptămână (vezi Lc. 18:12), luni şi joi
  10. Marcu 2:25 Vezi 1 Sam. 21:1-6
  11. Marcu 2:26 Expresia grecească pe vremea lui poate indica o perioadă mai lungă de timp, iar în acest caz menţionarea numelui lui Abiatar ar fi fost preferată, dat fiind că acesta este un personaj mai important decât Ahimelek în istoria dinastiei davidice; totodată expresia se poate traduce cu acolo unde scrie despre, cu referire la un text mai mare din Scripturi, unde Abiatar este personajul important, şi nu Ahimelek (vezi Mc. 12:26, unde este tradusă aceeaşi prepoziţie grecească)