Marcu 16

Învierea lui Isus

1După ce a trecut Sabatul, Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov – şi Salome au cumpărat miresme, ca să se ducă să-L ungă. Şi, în prima zi după Sabat, foarte de dimineaţă, în timp ce răsărea soarele, s-au dus la mormânt. Ele îşi ziceau una către alta: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea mormântului?“

Însă când s-au uitat, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese rostogolită. Intrând în mormânt, au văzut un tânăr îmbrăcat într-o robă albă, şezând în partea dreaptă, şi s-au speriat.

Însă el le-a zis: „Nu vă speriaţi! Voi Îl căutaţi pe Isus din Nazaret, Cel Care a fost răstignit! A fost înviat; nu este aici! Iată locul unde-L puseseră! Dar duceţi-vă şi spuneţi-le ucenicilor Lui şi lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea! Acolo Îl veţi vedea, aşa cum v-a spus!“

Ele au ieşit afară şi au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de tremur şi de uimire. Şi n-au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.[a]

[b] (Când Isus a înviat, în dimineaţa primei zile de după Sabat, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. 10 Ea s-a dus şi i-a anunţat pe cei ce fuseseră împreună cu El, care se tânguiau şi plângeau. 11 Dar când aceştia au auzit că trăieşte şi că fusese văzut de ea, n-au crezut.

12 După aceea, în timp ce doi dintre ei se duceau pe jos la câmp, li S-a arătat sub o altă înfăţişare. 13 Aceştia s-au dus şi i-au anunţat pe ceilalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.

14 Mai târziu, li S-a arătat celor unsprezece, în timp ce stăteau la masă. El i-a mustrat pentru necredinţa şi pentru inima lor împietrită, fiindcă nu i-au crezut pe cei care L-au văzut înviat.

15 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi vestiţi Evanghelia la orice făptură! 16 Cel care va crede şi va fi botezat, va fi mântuit, dar cel care nu va crede, va fi condamnat. 17 Semnele care-i vor însoţi pe cei care cred sunt următoarele: în Numele Meu vor scoate demoni, vor vorbi în limbi noi, 18 vor lua în mâini şerpi, iar dacă vor bea ceva aducător de moarte nu-i va vătăma deloc. De asemenea, îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi, iar aceştia se vor face bine.“

19 După ce le-a vorbit, Domnul Isus a fost luat în cer şi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu. 20 Ei s-au dus şi au vestit pretutindeni, iar Domnul lucra împreună cu ei şi confirma Cuvântul prin semnele care-l însoţeau.)

Footnotes

  1. Marcu 16:8 Cele mai importante şi mai timpurii mss încheie Evanghelia cu v. 8; câteva mss greceşti, nu foarte importante (sec. VII-IX), conţin un epilog scurt al Evangheliei, înaintea celui lung (vs. 9-20): Ele le-au spus pe scurt celor din anturajul lui Petru tot ceea ce li se poruncise. După aceste lucruri, Isus Însuşi a trimis, prin ei, de la răsărit la apus, proclamarea sfântă şi nepieritoare a mântuirii veşnice. Amin; o versiune latină veche (sec. II) conţine numai acest epilog scurt
  2. Marcu 16:8 Cele mai multe mss conţin acest epilog lung, care nu apare însă în cele mai importante şi mai timpurii mss. Acest lucru, împreună cu faptul că vocabularul şi stilul acestuia sunt diferite de restul evangheliei, a dus la concluzia că materialul a fost compus în prima jumătate a sec. II (deoarece el este citat de Irineu şi Tatian, sec. II), probabil ca un rezumat al materialului referitor la apariţiile lui Isus după înviere, bazat în general pe Lc. 24 şi In. 20. Cel mai probabil, epilogul original al Evangheliei s-a pierdut