Marcu 3

1A intrat din nou în sinagogă, şi acolo era un om care avea o mână uscată. 2Ei Îl urmăreau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua de Sabat, ca să-L poată astfel acuza.[a] 3Isus i-a zis omului care avea mâna uscată: „Ridică-te şi stai în mijloc!“

4Apoi le-a zis lor: „Este voie în ziua de Sabat să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viaţă sau să omori?“ Ei însă tăceau. 5Şi-a rotit privirea peste ei cu mânie şi apoi, mâhnit de împietrirea inimii lor, i-a zis omului: „Întinde-ţi mâna!“ El a întins-o şi mâna lui a fost vindecată. 6Atunci fariseii au ieşit afară şi au ţinut imediat sfat cu irodienii[b] împotriva Lui, cum să-L omoare.

Mulţimile Îl urmează pe Isus

7Isus S-a dus împreună cu ucenicii Săi spre mare. Şi o mare mulţime de oameni din Galileea L-au urmat. De asemenea, o mare mulţime de oameni din Iudeea, 8din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan şi din jurul Tirului şi al Sidonului, când au auzit despre tot ce făcea, au venit la El. 9El le-a zis ucenicilor Săi să-I ţină la îndemână o barcă mică, din cauza mulţimii, ca să nu-L îmbulzească. 10Căci El îi vindecase pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli se înghesuiau în jurul Lui ca să-L atingă. 11Când Îl vedeau, duhurile necurate cădeau înaintea Lui şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“ 12El însă le atenţiona cu severitate să nu-L facă cunoscut.

Alegerea celor doisprezece apostoli

13Isus S-a urcat pe munte şi i-a chemat pe cei pe care El a vrut, iar ei au venit la El. 14El a ales doisprezece, (pe care i-a numit apostoli)[c], ca să fie cu El, să-i trimită să predice 15şi să le dea autoritate să scoată demoni. 16(Iată-i deci pe cei doisprezece pe care i-a ales)[d]: Simon, căruia i-a pus numele Petru; 17Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele „Boanerghes“, care înseamnă „Fiii tunetului“; 18Andrei; Filip; Bartolomeu[e]; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon, zelotul[f], 19şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus.

Isus şi Beelzebul

20Au venit apoi în casă, dar mulţimea s-a adunat din nou, aşa că ei nu puteau nici măcar să mănânce. 21Când au auzit ai Lui ce se întâmplă, au ieşit să-L înşface, căci ziceau că a înnebunit. 22Cărturarii care veniseră de la Ierusalim ziceau că îl are în El pe Beelzebul[g] şi că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor.

23Isus i-a chemat la El şi le-a vorbit în pilde[h]: „Cum poate Satan[i] să-l scoată afară pe Satan?! 24Dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei înseşi, împărăţia aceea nu poate dăinui. 25Şi dacă o casă este dezbinată împotriva ei înseşi, casa aceea nu va putea dăinui. 26Aşadar, dacă Satan se ridică împotriva lui însuşi şi este dezbinat, atunci nu poate dăinui, ci i-a venit sfârşitul. 27Nimeni nu poate să intre în casa celui puternic şi să-i fure lucrurile, decât dacă îl leagă mai întâi pe cel puternic! Abia atunci îi va putea jefui casa. 28Adevărat vă spun că oamenilor le vor fi iertate toate păcatele şi toate blasfemiile pe care le vor rosti, 29dar cel ce blasfemiază împotriva Duhului Sfânt nu va avea parte de iertare în veci, ci este vinovat de un păcat veşnic.“

30Spunea astfel pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat!“

Mama şi fraţii lui Isus

31Atunci mama şi fraţii Lui au venit şi, stând afară, au trimis să-L cheme.[j] 32Mulţimea care şedea în jurul Lui I-a zis:

– Iată că mama Ta, fraţii Tăi (şi surorile Tale)[k] sunt afară şi Te caută!

33Isus le-a răspuns:

– Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei?

34Şi rotindu-şi privirea peste cei ce şedeau în jurul Lui, a zis:

– Iată mama Mea şi fraţii Mei! 35Căci cel ce face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.

Footnotes

  1. Marcu 3:2 Cf. tradiţiei, un om putea fi vindecat în ziua Sabatului numai dacă viaţa îi era în pericol
  2. Marcu 3:6 Susţinători ai dinastiei irodiene; irodienii erau partizani ai romanilor, cu sprijinul cărora domnea dinastia irodiană
  3. Marcu 3:14 Cele mai multe mss nu conţin aceste cuvinte, însă ele apar în cele mai importante mss
  4. Marcu 3:16 Unele mss nu conţin aceste cuvinte, însă ele apar în cele mai importante mss
  5. Marcu 3:18 Bartolomeu (aram.: fiul lui Tolmai) poate fi un alt nume al lui Natanael, care nu este menţionat aici
  6. Marcu 3:18 Gr.: cananitul, însă termenul nu se referă la Cana, ci derivă din termenul aramaic pentru zel, indicând faptul că probabil Simon a aparţinut grupării zeloşilor/zeloţilor, o grupare revoluţionară care se opunea în mod violent stăpânirii romane; posibil ca termenul să indice doar temperamentul zelos al lui Simon
  7. Marcu 3:22 Unele mss conţin Beezebul; VUL, Siriacă: Beelzebub, probabil pe baza lui 2 Regi 1:2. Beelzebul este forma grecească a epitetului Baal-Zebul (Prinţul Baal); Beelzebub este forma grecească a lui Baal-Zebub (Domnul Muştelor), o parodiere, de fapt, a lui Baal-Zebul; în Mt. 12:24 Beelzebul este considerat căpetenia demonilor, numele acesta ajungând să fie folosit pentru Satan
  8. Marcu 3:23 Gr.: parabole (ebr.: maşal). A nu se confunda cu alegoria: în pilde accentul cade pe ideea principală, care este explicată, iar în alegorie fiecare element primeşte un sens figurat, care trebuie explicat; peste tot în carte
  9. Marcu 3:23 Vezi nota de la 1:13; şi în v. 26
  10. Marcu 3:31 Vezi v. 21 pentru motivul cu care Isus era căutat de mama şi fraţii Săi
  11. Marcu 3:32 Multe mss importante nu conţin aceste cuvinte