Proverbe 30

Proverbele lui Agur

1Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache – un oracol[a].

Oracolul acestui om pentru Itiel,
    pentru Itiel şi pentru Ucal:[b]

„În mod sigur, sunt mai neinstruit decât orice alt om
    şi nu am priceperea oamenilor.
N-am învăţat înţelepciunea
    şi nu am[c] cunoştinţa Celui Sfânt[d].
Cine a urcat în ceruri şi a coborât de acolo?
    Cine a adunat vântul în palmele lui?
Cine a strâns apele în haina lui?
    Cine a stabilit toate marginile pământului?
Care este numele lui şi care este numele fiului său?
    Spune-mi, dacă ştii!

Orice cuvânt al lui Dumnezeu este testat,
    este un scut pentru cei ce îşi găsesc refugiul în El.
Nu adăuga nimic la cuvintele Lui,
    ca să nu te mustre şi să fii găsit mincinos.

Două lucruri Îţi cer, Doamne,
    nu mă refuza înainte de a muri:
depărtează de la mine falsitatea şi minciuna;
    nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie,
        dă-mi doar pâinea pentru fiecare zi,
ca nu cumva în bogăţie să mă lepăd de Tine
    şi să spun: „Cine este Domnul?“
sau, în sărăcie fiind, să fur
    şi să necinstesc Numele Dumnezeului meu.

10 Nu bârfi un slujitor înaintea stăpânului său,
    ca nu cumva să te blesteme şi să fii găsit vinovat!

11 Sunt unii oameni care îşi blestemă tatăl
    şi nu-şi binecuvântează mama.
12 Alţii se consideră curaţi,
    deşi nu sunt spălaţi de murdăria lor.
13 Sunt unii ai căror ochi sunt semeţi
    şi a căror privire este dispreţuitoare.
14 Sunt unii ai căror dinţi sunt nişte săbii
    şi ale căror măsele sunt nişte cuţite,
ca să-l devoreze pe cel sărac de pe pământ
    şi pe cel nevoiaş dintre oameni.

15 Lipitoarea are două fiice: „Dă!“ şi „Dă!“

Trei lucruri sunt nesăţioase,
    chiar patru nu spun niciodată: „Destul!“:
16 Locuinţa Morţilor, pântecele sterp,
    pământul care nu este niciodată sătul de apă
        şi focul care nu spune niciodată: „Destul!“

17 Ochiul care dispreţuieşte un tată
    şi desconsideră ascultarea de mamă
va fi scobit de corbii din vale
    şi va fi mâncat de puii de vultur.

18 Trei lucruri sunt prea uimitoare pentru mine,
    chiar patru pe care nu le înţeleg:
19 calea vulturului pe cer,
    calea şarpelui pe stâncă,
calea corăbiei în mijlocul mării
    şi calea unui bărbat cu o fecioară.

20 Iată care este calea unei femei care săvârşeşte adulter:
    ea mănâncă, se şterge la gură
        şi spune: „N-am făcut nimic rău!“

21 De trei lucruri tremură pământul,
    chiar patru nu le poate îndura:
22 un slujitor care ajunge rege,
    un nebun care se satură de pâine,
23 o femeie dispreţuită care este măritată
    şi o slujitoare care o moşteneşte pe stăpâna ei.

24 Patru fiinţe sunt neînsemnate pe pământ,
    dar ele sunt deosebit de înţelepte:
25 furnicile, care deşi nu sunt un popor puternic,
    îşi adună mâncare vara;
26 viezurii de stâncă[e], care deşi nu sunt un popor voinic,
    îşi fac casa în stânci;
27 lăcustele, care deşi nu au un rege,
    înaintează împreună în şiruri;
28 şopârla, care deşi o poţi prinde cu mâna,
    se găseşte totuşi şi în palatele regilor.

29 Trei fiinţe au un pas impunător
    şi chiar patru merg cu graţie:
30 leul, viteazul animalelor,
    care nu se retrage dinaintea nimănui;
31 cocoşul ţanţoş, ţapul
    şi regele în fruntea[f] oştirii.

32 Dacă ai făcut pe nebunul şi te-ai lăudat pe tine însuţi
    sau dacă ai plănuit ceva rău,
        pune-ţi mâna la gură!
33 Căci aşa cum baterea laptelui produce smântână,
    şi lovirea nasului dă sânge,
        tot aşa şi provocarea mâniei aduce certuri.

Footnotes

  1. Proverbe 30:1 Sau: Iache din Masa
  2. Proverbe 30:1 TM; o diviziune diferită şi posibilă a cuvintelor ebraice ne permite să traducem astfel: om: „Sunt obosit, Dumnezeule; / sunt obosit, Dumnezeule, şi istovit
  3. Proverbe 30:3 Lit.: nu cunosc
  4. Proverbe 30:3 Termenul ebraic este un plural, cel mai probabil de maiestate, cu referire la Dumnezeu, sau, cf. Tg., cu referire la sfinţi
  5. Proverbe 30:26 Sau: bursucii
  6. Proverbe 30:31 Sensul termenului ebraic este nesigur