Isus înaintea lui Pilat şi a lui Irod
1Toţi cei din adunarea lor s-au ridicat şi L-au dus pe Isus la Pilat. 2 Ei au început să-L acuze zicând: „Pe Acesta L-am găsit pervertindu-ne neamul, interzicând a se da tribut Cezarului[a] şi zicând despre Sine că este Cristos, un Împărat!“ 3 Pilat L-a întrebat:
– Eşti Tu Împăratul iudeilor?
Isus i-a răspuns:
– Este aşa cum spui.
4 Pilat le-a zis conducătorilor preoţilor şi mulţimilor:
– Eu nu găsesc nimic vinovat în Omul Acesta!
5 Dar ei au insistat şi au zis:
– Întărâtă poporul, dând învăţătură prin toată Iudeea[b], din Galileea, de unde a început, şi până aici!
6 Când a auzit acest lucru, Pilat a întrebat dacă Omul este galileean 7 şi, aflând că este sub autoritatea lui Irod[c], L-a trimis la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea. 8 Irod s-a bucurat foarte mult când L-a văzut pe Isus, pentru că de multă vreme dorea să-L vadă, din pricina a ceea ce auzise despre El, şi spera să-L vadă înfăptuind vreun semn. 9 I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic[d]. 10 Conducătorii preoţilor şi cărturarii stăteau acolo, acuzându-L cu vehemenţă. 11 Irod împreună cu soldaţii lui L-au tratat cu dispreţ şi, după ce şi-au bătut joc de El, L-au îmbrăcat într-o haină strălucitoare[e] şi L-au trimis înapoi la Pilat. 12 În ziua aceea, Irod şi Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci înainte fuseseră în duşmănie unul faţă de celălalt.
13 Pilat i-a chemat laolaltă pe conducătorii preoţilor, pe conducători şi pe popor 14 şi le-a zis:
– Mi L-aţi adus pe Omul Acesta, ca pe Unul Care duce în rătăcire poporul. Şi iată că eu L-am cercetat înaintea voastră, dar n-am găsit în Omul Acesta nici un lucru de care să fie vinovat, aşa cum L-aţi acuzat voi. 15 Şi nici Irod nu L-a găsit vinovat, pentru că ni L-a trimis înapoi. Iată deci că n-a făcut nimic vrednic de moarte. 16 Aşadar, după ce-L voi pedepsi, Îl voi elibera!
17 (El trebuia să le elibereze pe cineva cu ocazia sărbătorii.)[f]
18 Însă ei au strigat cu toţii:
– La o parte cu Acesta! Eliberează-ni-l pe Baraba!
19 Acesta fusese aruncat în închisoare pentru o răscoală care avusese loc în cetate şi pentru crimă. 20 Pilat le-a vorbit din nou, vrând să-L elibereze pe Isus, 21 însă ei strigau:
– Răstigneşte-L![g] Răstigneşte-L!
22 El le-a zis a treia oară:
– Dar ce rău a făcut Acesta? Eu n-am găsit în El nici un lucru vrednic de moarte! Aşadar, după ce-L voi pedepsi, Îl voi elibera!
23 Dar ei au continuat să strige tot mai tare şi să-i ceară să fie răstignit. Şi strigătele lor (şi ale conducătorilor preoţilor)[h] au biruit. 24 Pilat a decis să li se îndeplinească cererea. 25 L-a eliberat, aşa cum cereau ei, pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru răscoală şi crimă, iar pe Isus L-a dat pe mâna lor, ca să-i facă după cum doresc.
Răstignirea
26 În timp ce-L duceau de-acolo, l-au apucat pe Simon, un om din Cirena, care venea de la câmp, şi i-au pus crucea în spinare ca s-o ducă după Isus. 27 Pe Isus Îl urma o mare mulţime de oameni, printre care şi nişte femei care se băteau în piept şi-L jeleau. 28 Dar Isus S-a întors către ele şi le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri! 29 Căci iată, vin zile în care se va spune: «Ferice de cele sterpe, de pântecele care n-au născut şi de sânii care n-au alăptat!»
30 Atunci vor începe să zică munţilor: «Cădeţi peste noi!»
şi dealurilor: «Acoperiţi-ne!»[i]
31 Căci dacă i se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?!“
32 Au fost aduşi şi doi răufăcători ca să fie executaţi împreună cu El. 33 Când au ajuns în locul numit „Craniul“[j], i-au răstignit acolo pe Isus şi pe răufăcători, unul la dreapta şi unul la stânga.[k] 34 (Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!“)[l]
Au tras la sorţi ca să-şi împartă hainele Lui între ei.[m] 35 Poporul stătea acolo şi se uita. Conducătorii îşi băteau joc de El, zicând: „Pe alţii i-a salvat; să Se salveze şi pe Sine dacă este Cristosul lui Dumnezeu, Alesul!“ 36 Soldaţii, de asemenea, îşi băteau joc de El; ei veneau, Îi ofereau vin acru[n] 37 şi ziceau: „Dacă Tu eşti Împăratul iudeilor, salvează-Te pe Tine Însuţi!“ 38 Deasupra Lui era o inscripţie (cu litere greceşti, latineşti şi aramaice)[o]: „Acesta este Împăratul iudeilor.“
39 Unul dintre răufăcătorii care fuseseră răstigniţi Îl insulta zicând: „Nu eşti Tu Cristosul?[p] Salvează-Te pe Tine şi salvează-ne şi pe noi!“ 40 Celălalt însă l-a mustrat zicând: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi sentinţă? 41 Pentru noi, într-adevăr, este drept, căci noi primim ceea ce merităm pentru ce-am săvârşit, dar Acesta n-a săvârşit nimic rău!“
42 Apoi a zis:
– Isuse, adu-Ţi aminte de mine când vii în Împărăţia Ta!
43 Isus i-a răspuns:
– Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai![q]
Moartea lui Isus
44 Era deja cam pe la ceasul al şaselea[r]. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara până pe la ceasul al nouălea[s]. 45 Soarele s-a întunecat, iar draperia[t] Templului a fost despicată la mijloc. 46 Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!“[u] Şi spunând aceasta, Şi-a dat suflarea. 47 Când centurionul[v] a văzut ce se întâmplase, L-a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: „Într-adevăr Omul Acesta era un Om drept[w]!“ 48 Toate mulţimile care se adunaseră în faţa acestei privelişti, văzând ce se întâmplă, s-au întors bătându-şi piepturile. 49 Toţi cunoscuţii Lui, inclusiv femeile care-L însoţiseră din Galileea, stăteau la distanţă şi se uitau la aceste lucruri.
Înmormântarea lui Isus
50 Şi iată că era un om pe nume Iosif, un sfetnic în Sinedriu, om bun şi drept, 51 care nu fusese[x] de acord cu planul şi acţiunea lor. Era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. 52 Acesta a venit la Pilat şi i-a cerut trupul lui Isus. 53 După ce I-a dat jos trupul, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni. 54 Era Ziua Pregătirii şi începea Sabatul. 55 Femeile, cele care veniseră împreună cu El din Galileea, s-au luat după Iosif şi au văzut mormântul şi cum a fost pus trupul lui Isus. 56 Ele s-au întors şi au pregătit miresme şi uleiuri aromate. Apoi, în ziua de Sabat, s-au odihnit, potrivit poruncii.
Footnotes
- Luca 23:2 Vezi nota de la 2:1
- Luca 23:5 Vezi nota de la 7:17
- Luca 23:7 Vezi nota de la 3:1
- Luca 23:9 O posibilă aluzie la Is. 53:7
- Luca 23:11 Una de paradă, probabil de culoare albă sau roşie
- Luca 23:17 Multe din cele mai importante mss nu conţin acest verset, care cel mai probabil a fost adăugat pe baza lui Mt. 27:15 şi Mc. 15:6
- Luca 23:21 M. Tullius Cicero (106-43 î.Cr.), orator şi politician roman, spunea despre răstignire că este „o pedeapsă crudă şi înjositoare“ (Contra lui Veres, 2.5.63), iar Josefus spunea că este „cea mai nemiloasă moarte“ (Răzb., 7.6.4)
- Luca 23:23 Cele mai importante mss nu conţin aceste cuvinte
- Luca 23:30 Vezi Osea 10:8
- Luca 23:33 Lat.: Calvariae, de unde avem cuvântul românesc calvar
- Luca 23:33 Vezi 22:37 şi nota
- Luca 23:34 Multe dintre cele mai importante mss nu conţin acest verset
- Luca 23:34 Vezi Ps. 22:18
- Luca 23:36 Un vin de calitate inferioară, numit posca, diluat foarte tare cu apă, băutură pe care o consumau de obicei sclavii şi soldaţii
- Luca 23:38 Multe dintre cele mai importante mss nu conţin aceste cuvinte
- Luca 23:39 Cf. celor mai importante mss; cele mai multe mss, unele importante, conţin: Dacă eşti Tu Cristosul,
- Luca 23:43 Sau: Adevărat, îţi spun, astăzi: vei fi cu mine în Rai!
- Luca 23:44 Ora 12:00
- Luca 23:44 Ora 15:00
- Luca 23:45 Gr.: katapetasma, cea care despărţea Locul Sfânt de Locul Preasfânt; pentru semnificaţia acestui eveniment, vezi Evrei 9:1-14; 10:14-22
- Luca 23:46 Vezi Ps. 31:5
- Luca 23:47 Vezi nota de la 7:2
- Luca 23:47 Sau: nevinovat
- Luca 23:51 Multe mss conţin: care nu era