Luca 15

⁴ „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi şi pierde una din ele, nu le lasă pe câmp pe celelalte nouăzeci şi nouă şi nu se duce după cea pierdută, până când o găseşte?! ⁵ Iar când o găseşte, o pune bucuros pe umeri, ⁶ vine acasă şi-şi cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută!» ⁷ Tot aşa, vă spun că va fi mai mare bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi care n-au nevoie de pocăinţă!

⁸ Sau care femeie, dacă are zece drahme^[c] şi pierde una din ele, nu aprinde o lampă, nu mătură casa şi nu caută cu atenţie până când o găseşte?! ⁹ Iar când o găseşte, îşi cheamă prietenele şi vecinele şi le spune: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem!» ¹⁰ Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte!“

„Un om avea doi fii. ¹² Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui: «Tată, dă-mi partea din moşie care mi se cuvine!» Şi tatăl a împărţit între ei averea.^{[d] 13} Nu după multe zile, fiul cel tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară îndepărtată, iar acolo şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. ¹⁴ După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. ¹⁵ S-a dus şi s-a alipit de unul din cetăţenii acelei ţări, iar acesta l-a trimis pe câmpurile lui să-i pască porcii.^{[e] 16} Ar fi dorit el să se sature din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni! ¹⁷ Şi-a venit în fire şi şi-a zis: «Câţi angajaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! ¹⁸ Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva Cerului^[f] şi înaintea ta ¹⁹ şi nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul din angajaţii tăi!’» ²⁰ Şi s-a sculat şi s-a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el; a alergat la el, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat mult. ²¹ Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău!» ²² Dar tatăl le-a zis sclavilor săi: «Aduceţi repede cea mai bună robă şi îmbrăcaţi-l cu ea! Puneţi-i un inel în deget şi sandale în picioare! ²³ Aduceţi apoi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l!^[g] Să mâncăm şi să ne veselim, ²⁴ pentru că acest fiu al meu era mort şi trăieşte iarăşi, era pierdut şi a fost găsit!» Şi au început să se veselească.

²⁵ Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi dansuri ²⁶ şi l-a chemat pe unul din slujitori ca să-l întrebe ce se întâmplă. ²⁷ Acesta i-a răspuns: «A venit fratele tău, iar tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit înapoi sănătos.» ²⁸ Atunci el s-a înfuriat şi n-a vrut să intre. Tatăl lui a ieşit afară şi a stăruit de el să intre. ²⁹ Însă el i-a răspuns tatălui său:

– Iată, eu îţi slujesc de atâţia ani şi niciodată nu ţi-am încălcat porunca! Şi mie nu mi-ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei! ³⁰ Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu prostituatele, lui i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat!

³¹ Tatăl i-a zis:

– Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce este al meu este şi al tău. ³² Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi acum trăieşte, era pierdut şi a fost găsit!“