Isus spală picioarele ucenicilor
1Înainte de Sărbătoarea Paştelui, Isus, ştiind că I-a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, pentru că îi iubea pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt[a]. 2 În timpul cinei, diavolul pusese deja în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, gândul să-L trădeze. 3 Isus, ştiind că Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu Se duce, 4 S-a ridicat de la masă, Şi-a pus deoparte hainele, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. 5 Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.
6 Când a ajuns la Simon Petru, acesta I-a zis:
– Doamne, Tu să-mi speli picioarele?!
7 Isus i-a răspuns:
– Tu nu pricepi acum ce fac Eu, dar vei înţelege după aceea.
8 Petru I-a zis:
– Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!
Isus i-a răspuns:
– Dacă nu te spăl, nu vei avea parte cu Mine!
9 Simon Petru I-a zis:
– Doamne, nu doar picioarele, ci şi mâinile şi capul!
10 Isus i-a zis:
– Cel ce s-a îmbăiat nu are nevoie să se spele decât pe picioare, apoi este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.
11 Căci El îl ştia pe cel ce urma să-L trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi.“
12 După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat haina şi S-a aşezat să mănânce din nou. El le-a zis: „Înţelegeţi ce v-am făcut? 13 Voi Mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine ziceţi, pentru că sunt. 14 Deci dacă Eu – Domnul şi Învăţătorul – v-am spălat picioarele, atunci şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 15 Căci Eu v-am dat un exemplu, ca să faceţi şi voi aşa cum v-am făcut Eu vouă. 16 Adevărat, adevărat vă spun că nici un sclav nu este mai mare decât stăpânul lui şi nici un apostol[b] nu este mai mare decât cel ce l-a trimis. 17 Dacă ştiţi aceste lucruri, sunteţi fericiţi dacă le faceţi.
Descoperirea trădătorului
18 Nu vorbesc despre voi toţi; Eu îi cunosc pe cei pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice:
«Cel ce mănâncă pâinea Mea
şi-a ridicat călcâiul împotriva Mea!»[c]
19 Vă spun lucrul acesta de acum, înainte să se întâmple, pentru ca atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt. 20 Adevărat, adevărat vă spun că cine-l primeşte pe cel pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte, iar cel ce Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Cel Ce M-a trimis pe Mine.“
21 După ce a spus aceste lucruri, Isus a fost tulburat în duhul Său şi a mărturisit zicând:
– Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va trăda.
22 Ucenicii se uitau unii la alţii, fiind nedumeriţi despre cine vorbeşte. 23 Unul dintre ucenicii Lui, cel pe care-l iubea Isus[d], stătea la masă sprijinit de pieptul lui Isus[e]. 24 Simon Petru i-a făcut semn să-L întrebe pe Isus cine este cel despre care vorbeşte. 25 Ca urmare, în timp ce stătea la masă sprijinit de pieptul lui Isus[f], el L-a întrebat:
– Doamne, cine este?
26 Isus i-a răspuns:
– Este acela căruia îi voi înmuia bucăţica de pâine şi i-o voi da.
A înmuiat o bucăţică de pâine şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. 27 De îndată ce a primit bucăţica de pâine, Satan[g] a intrat în el. Atunci Isus i-a zis: „Ce ai să faci, fă repede!“ 28 Dar nici unul dintre cei ce mâncau la masă n-a înţeles de ce îi spusese aceasta. 29 Unii credeau că, de vreme ce Iuda ţinea punga, Isus îi spusese: „Cumpără ceea ce avem nevoie pentru sărbătoare!“ sau îi spusese să dea ceva celor săraci. 30 După ce a luat bucăţica de pâine, Iuda a ieşit afară imediat. Era noapte.
Isus prezice lepădarea lui Petru
31 După ce acesta a ieşit afară, Isus a zis:
– Acum Fiul Omului este proslăvit şi Dumnezeu este proslăvit în El. 32 Dacă Dumnezeu este proslăvit în El,[h] atunci şi Dumnezeu Îl va proslăvi în Sine Însuşi şi-L va proslăvi îndată. 33 Copilaşi, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta şi, aşa cum le-am spus iudeilor că „Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni“, tot aşa vă spun şi vouă acum. 34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v-am iubit Eu, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. 35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.
36 Simon Petru L-a întrebat:
– Doamne, unde Te duci?
Isus i-a răspuns:
– Acum tu nu poţi să Mă urmezi acolo unde Mă duc Eu, dar mai târziu Mă vei urma.
37 Petru I-a zis:
– Doamne, de ce nu pot să Te urmez acum? Îmi voi da viaţa pentru Tine!
38 Isus i-a răspuns:
– Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat îţi spun că nu va cânta cocoşul[i] până când nu te vei lepăda de Mine de trei ori!
Footnotes
- Ioan 13:1 Sau: i-a iubit într-o deplină măsură
- Ioan 13:16 Sau: un mesager / un trimis, apostol însemnând mesager / trimis
- Ioan 13:18 Vezi Ps. 41:9
- Ioan 13:23 Vezi 21:24
- Ioan 13:23 Sau: stătea la masă lângă Isus. În vremea aceea oamenii se „întindeau“ la masă, sprijinându-se uneori unul de altul; vezi şi nota de la Lc. 16:22; expresia poate indica şi apropierea sau cinstea de care ucenicul se bucura din partea lui Isus; şi în v. 25
- Ioan 13:25 Sau: aplecându-se spre Isus
- Ioan 13:27 Cuvânt împrumutat din ebraică, însemnând Vrăjmaş sau Acuzator
- Ioan 13:32 Multe mss timpurii şi importante nu conţin: Dacă Dumnezeu este proslăvit în El
- Ioan 13:38 Probabil cu referire la a 3-a strajă din noapte (24:00-3:00) sau cu referire la zorii zilei